Datorii uriaşe la căldură
Dimensiune font:
Primăria şi-a achitat subvenţiile * populaţia refuză să achite facturile * comparativ cu oraşele mari ale ţării, la Suceava sumele trecute în dreptul căldurii sunt mai mici
Locuitorii Sucevei nu reuşesc să ţină pasul cu ritmul facturilor lunare la serviciile de alimentare cu apă caldă şi căldură. Ei plătesc cu 1 milion de lei mai puţin faţă de contravaloarea consumurilor.
Refuz de plată
Pentru a ieşi cu bine din acest sezon rece, populaţia trebuia să vină cu cel puţin 2,5 milioane de lei pe lună, planificare care nu s-a respectat. În aceleaşi timp, pentru acoperirea valorii facturii emise de către Termica Suceava, de la bugetul local a fost virată înspre societatea de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic suma de 2,5 milioane de lei doar în luna ianuarie. „Din păcate, nu se plăteşte nici factura lunii curente. Primăria şi-a făcut datoria şi luna trecută, achitând subvenţii de 2,5 milioane de lei. Va plăti şi în continuare, deşi suntem în avans din acest punct de vedere”, a precizat primarul Ion Lungu în şedinţa de ieri cu şefii asociaţiilor de proprietari.
Factură medie de 172 de lei/locuinţă
El susţine că, în reşedinţa de judeţ, factura medie la încălzire, de 172 de lei pe locuinţă, este sub nivelul facturilor din localităţile urbane din ţară, cu sistem centralizat de termoficare. La Suceava, în decembrie s-a achitat pentru o garsonieră o medie de 74 de lei, pentru un apartament cu 2 camere-124 de lei, pentru un apartament cu 3 camere-161 de lei, iar în cazul unui apartament cu 4 camere s-au plătit 178 de lei. Aceasta în condiţiile în care în unele oraşe mari, s-a ajuns chiar şi la o medie de 300-400 de lei/apartament. „E clar, nu se doreşte a se plăti, asta este realitatea. Unii mă vor critica, însă eu, ca primar, mi-am făcut datoria. Nu ne-am angajat că vom plăti noi, în numele populaţiei, încălzirea din Suceava. Rugămintea mea este să încasăm măcar 2,5 milioane lei de la populaţie, ca să o putem scoate la capăt”, a pus în vedere şeful municipalităţii. El a făcut apel la consumatorii casnici să achite măcar contravaloarea lunară a serviciilor de care au beneficiat.
5.000 de ore de muncă în folosul comunităţii
Lidia DIACONU
„Riscăm să rămânem fără căldură şi apă caldă” - primarul Ion Lungu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau