Decât şomer mai bine pensionar
Dimensiune font:
Pentru vasluieni pensionarea anticipată este o soluţie la lipsa locurilor de muncă
Vasluienii care au trecut peste 55 de ani ştiu cât este de dificil să-şi găsească un loc de muncă. Chiar dacă au experienţă, nimeni nu-i angajează, iar dacă pleacă în străinătate nu ştiu dacă vor reuşi să se descurce. Ca să nu ajungă muritori de foame, mulţi apelează la soluţia pensionării anticipate. Isabel Bogdan, director executiv la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Vaslui ne-a declarat că este tot mai mare numărul solicitărilor pentru astfel de pensii, dar sunt puţini cei cărora li se aprobă dosarele. “Au anii de vechime, dar nu au vârsta necesară pensionării. Toţi ştiu că penalizarea la pensia anticipată este de maximum 45%, dar chiar şi aşa sunt de acord. Acceptă şi aceste condiţii pentru că nu au unde să se angajeze”, a spus Isabel Bogdan. În medie, lunar se depun în jur de 200 de astfel de solicitări. Cele mai multe vin din partea femeilor. Acestea au lucrat în special în domenul confecţiilor.
Simona POP
„Oamenii nu mai au un loc de muncă şi optează pentru acest venit pe care îl vor avea lună de lună” - Isabel Bogdan, director executiv la CJP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau