Demisie la vârful Clubului Ştiinţa Municipal
Dimensiune font:
Protagonist al câtorva scandaluri legate de fraude din bani publici, procese penale şi prejudicii constatate în rapoartele Camerei de Conturi, Vasile Jîmbu şi-a dat demisia de la conducerea executivă a Club Sportiv Ştiinţa Municipal Bacău 2010 * prin intermediul clubului, bugetul local a fost prejudiciat cu sute de mii de lei * Jîmbu este consilier în Corpul de Control al Primăriei
Clubul Sportiv Municipal Bacău 2010 este pe lista neagră a Camerei de Conturi (CC) Bacău, fiind folosit drept mijloc de „sifonare” a banului public. Bugetul local a fost prejudiciat cu câteva sute de mii de lei prin manevrele financiare ilegale realizate de Clubul Sportiv „Ştiinţa Municipal Bacău 2010”, aflat în subordinea Primăriei, şi Asociaţia „Club Sport Arena 2011”. Maşinaţiunile financiare de sifonare a banului public au fost constatate în Raportul Curţii de Control din 23 ianuarie 2015.
Jîmbu controla banii sifonaţi
Finanţarea Clubului Sportiv „Ştiinţa Municipal Bacău 2010” a fost asigurată de la bugetul local, clubul fiind sub autoritatea Consiliului Local. Banii veneau şi pe finanţări nerambursabile pe Legea 350, Vasile Jîmbu fiind nu doar directorul coordonator al beneficiarului, în speţă CSM Bacău 2010, ci şi consilier în Corpul de Control al Primăriei. Potrivit fişei postului, el avea ca atribuţii „controlarea legalităţii execuţiei bugetului local, cu sesizarea primarului şi Consiliului Local despre eventualele neajunsuri constatate”, incluzând astfel şi verificarea modului în care s-au acordat finanţările nerambursabile de la bugetul local. Discuţii au apărut şi cu privire la acordarea de la bugetul local de finanţării nerambursabile pentru Asociaţia „Victoria”, care ar fi condusă de mama, sora şi prietena acestuia. Prin proiectul de hotărâre nr. 4135/29.05. 2015 Vasile Jîmbu anunţă Consiliul Local Bacău că îşi dă demisia din funcţia de director coordonator al clubului, aflat în subordinea consiliului. „Vasile Jîmbu ne aduce la cunoştinţă că din motive personale nu mai poate asigura conducerea executivă a Clubului Sportiv Municipal Bacău”, se arată în demisie. În locul lui a fost numit Bogdan Traian Milon, consilier în cadrul clubului. Clubul a fost înfiinţat în 2010. La început a avut cinci secţii (handbal, atletism, box, nataţie, tenis de câmp), iar în 2011 s-au mai adăugat tir cu arcul şi haltere.
Citeşte şi: Fraudă de milioane de euro la un bloc de locuinţe
Sonia PAVELESCU
Între 2013-2014 un alt scandal cu iz penal a izbucnit când jucătoarele de handbal din cadrul Clubului Sportiv „Ştiinţa Municipal Bacău 2010” şi-au cerut drepturile salariale în instanţă. Şi atunci Camera de Conturi a descoperit o ilegalitate şi a pus în vedere clubului să efectueze plăţile salariale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau