Destăinurile unei victime a regimului Boc-Băsescu
Dimensiune font:
„Nu s-a schimbat nimic. Nu am loc de muncă nici acum” * un jandarm disponibilizat, care a avut curajul să protesteze în iarna anului 2012 împotriva regimului Băsescu-Boc, nu a reuşit să-şi găsească un loc de muncă nici până acum
A fost jandarm, este absolvent de Drept, se descurcă în construcţii, a făcut cursuri de bucătar şi este autorul unor cărţi de fabule pentru copii. Cu toate acestea, nu a reuşit să-şi găsească un loc de muncă, oricât a încercat. Este vorba despre suceveanul Sebastian Constantin, unul dintre curajoşii care au ieşit în stradă în iarna 2011-2012 pentru a protesta împotriva regimului Băsescu.
Un act de curaj
Sebastian Constantin nu mai lucrează în Jandarmerie din 2011. „Am fost disponibilizat în anul 2011, alături de alţi aproape 2.000 de colegi din ţară”, ne-a spus bărbatul. A simţit că i s-a făcut o nedreptate şi a protestat. Fostul jandarm a fost unul dintre curajoşii care în iarna anului 2011 au scandat lozinci în faţa Palatului Administrativ împotriva regimului Băsescu. După luni de zile de proteste, cei din PDL au fost înlocuiţi cu cei din PNL şi PSD. „Am reuşit, regimul s-a schimbat, dar am protestat degeaba. Chiar şi aşa, nu-mi pare rău că am ieşit în stradă”, ne-a mărturisit suceveanul.
Umilit în Italia
După ce a căzut Guvernul Boc, Sebastian Constantin a plecat la muncă în Italia, pentru că acasă, în România, nu şi-a găsit de lucru. În Peninsulă a trăit teama, umilinţa şi a fost cât pe ce să pice în plasa unui italian ţepar. Ne-a spus că românii îndură multe nedreptăţi în Italia. Sunt prost plătiţi şi puşi la cele mai grele munci. În străinătate, fostul jandarm lucra în construcţii şi agricultură. „Femeile îşi găsesc mai repede un loc de muncă, dar nici lor nu le este uşor. Au grijă de bătrâni, stau închise în casă, sunt departe de familie şi asta le afectează psihic”, a arătat Sebastian. Odată întors acasă, suceveanul a făcut cursuri de bucătar. Spera că astfel îşi va găsi mai uşor un loc de muncă, dar este în continuare şomer.
Oana ȘLEMCO
A îndurat temperaturi de minus 25 de grade, a suportat presiunea făcută de partidul care se afla la guvernare şi a băut ceaiul adus în stradă de actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Ioan Cătălin Nechifor
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau