Deszăpeziri pe 45 de sectoare de drumuri judeţene
Dimensiune font:
În acţiunea au intrat 37 de utilaje, iar niciun drum nu a fost închis din cauza ninsorii şi vântului.
Niciunul dintre drumurile din aria de responsabilitatea a Consiliului Judeţean Suceava nu a avut de suferit în mod drastic de pe urma căderilor de zăpadă şi mişcărilor atmosferice, a declarat ieri, preşedintele Ioan Cătălin Nechifor, precizând că în judeţ se circulă în condiţii de iarnă. Pentru a interveni în concordanţă cu fenomenele meteorologice specifice avertizării de cod galben de ninsori şi viscol, pe mai multe tronsoane din cele 1.153 km de infrastructură rutieră judeţeană fiind scoase 37 de utilaje specifice. Acesta au acţionat, în principal, pe 45 de sectoare de drumuri judeţene, iar potrivit şefului executivului judeţean, „situaţia este sub control”. Conform lui Nechifor va mai ninge şi marţi, în rezervă fiind încă 18 autospeciale şi alte mijloace de deszăpezire şi combatere a gheţii. „Evident, prognoza meteo nu este una foarte fericită. Se anunţă cod portocaliu sau chiar roşu în câteva judeţe, iar după cum se întrevede, la Suceava nu va fi mai rău ca acum. Dar, oricum suntem pregătiţi să intervenim”, a precizat Nechifor. Şeful administraţiei publice judeţene recomandă conducătorilor auto care se încumetă să plece la drum să fie echipaţi corespunzător apariţiei unor situaţii neplăcute, respectiv cu haine groase, cauciucuri de iarnă, lanţuri antiderapante, nisip şi lopată. Potrivit preşedintelui CJ, pe drumurile încadrate în cadrul IV de viabilitate se va interveni numai în urma solicitărilor, adică în situaţiile de forţă majoră. „Dacă vor apărea situaţii dificil, vom lua măsuri împreună cu ISU şi Prefectura, pentru a putea transporta persoanele care sunt în nevoie”, a explicat Ioan Cătălin Nechifor, menţionând că, spre deosebire de anul trecut, de real folos vor fi şi cele două autoşenilate intrate recent în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”.
Lidia Diaconu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau