Dezvoltare durabilă prin calificare la Neamţ
Dimensiune font:
În Sala Mare din cadrul Complexului Muzeal Judeţean Neamţ a avut loc ieri conferinţa de final proiect „Dezvoltare durabilă prin calificare şi recalificare în Regiunile Nord-Est şi Sud-Est”
Proiectul, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, s-a desfăşurat în perioada 1 mai 2014-31 octombrie 2015 şi a fost implementat de Pluri Consulting Grup SRL Piatra Neamţ, în parteneriat cu Asociaţia ADL Progres.
George Serghie, directorul Pluri Consulting Grup SRL Piatra Neamţ, a vorbit despre obiectivele generale, grupul ţintă şi partea de finanţare a proiectului: „Obiectivul general al proiectului a fost creşterea nivelului de calificare a angajaţilor care lucrează în domeniul alimentar din regiunile de dezvoltare Nord-Est şi Sud-Est în scopul obţinerii de către angajaţi a unor calificări complete şi actuale, în contextul societăţii bazate pe cunoaştere. Obiectivele specifice ale proiectului au fost sprijinirea angajaţilor în obţinerea unei calificări cerute pe piaţa muncii prin furnizarea serviciilor de instruire pentru întreg grupul ţintă: 728 de angajaţi din care 65% sunt persoane necalificate care au un nivel scăzut de calificare”.
Ajutor pentru 740 de persoane
Acesta este numărul celor care au participat la activităţile de consiliere. Din total, 728 au optat pentru unul din cele 26 de cursuri, pentru 9 calificări distincte, din care 21 de cursuri de calificare de nivel 1 şi 5 cursuri de calificare de nivel 2. În cadrul proiectului au fost autorizate 8 programe de calificare cerute pe piaţa muncii, fiind organizate cursuri gratuite acreditate de ANC pentru următoarele meserii: lucrător în comerţ, măcelar, lucrător în prelucrare carne, peşte, lapte, conserve, brutar, cofetar, patiser, preparator produse din carne şi peşte. Bugetul total al proiectului a fost de 3.634.451,58 de lei, din care valoarea eligibilă a finanţării nerambursabile acordate din Fondul Social European a fost de 3.349.147,13 lei, valoarea eligibilă a finanţării nerambursabile acordate din bugetul naţional a fost de 103.581, 87 lei, contribuţia eligibilă a partenerilor a fost de 181.722,58 de lei, iar durata proiectului a fost de 19 luni.
Citeşte şi: Aleşi nemţeni declaraţi incompatibili
Ingrid CIOFOAIA
„Sprijinirea activităţii de formare profesională a partenerilor prin autorizarea a 8 programe de calificare cerute pe piaţa muncii şi promovarea beneficiilor FPC în rândul angajaţilor prin furnizarea serviciilor de consiliere şi orientare profesională pentru întreg grupul ţintă a fost un alt obiectiv” – George Serghie, directorul Pluri Consulting Grup SRL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau