Din cauza unei fete, era să facă moarte de om
Dimensiune font:
Un bărbat din Comarna a fost pedepsit de judecătorii Tribunalului fiindcă a vrut să facă moarte de om. Pe 18 mai, George Cristian Enache (24 de ani, din satul Osoi) a mers la un amic, la chef. După câteva pahare de tărie însă, tânărul a început scandalul. „Inculpatul a scos din buzunar un briceag şi a ameninţat gazda cu acte de agresiune în ipoteza în care nu ar fi scos-o din casă pe o minoră venită în vizită împreună cu concubina gazdei. Cum minora nu se afla în acel moment în casă, inculpatul a plecat, însă a revenit şi, în pofida lipsei consimţământului gazdei, a reintrat în curte, provocând scandal”, au precizat procurorii.
Proprietarul casei a reuşit să-l facă să plece, dar Enache s-a dus la vecini, tot în căutarea fetei, fluturând un cuţit. „Una dintre femeile aflate în casă a fost lovită cu palma de către inculpat, împrejurare în care aceasta a solicitat, telefonic, ajutorul victimei Popovici Gheorghe. În timp ce victima s-a apropiat de casă, inculpatul a ieşit din curte şi i-a aplicat patru lovituri de cuţit la nivelul coapsei stângi şi o lovitură în abdomen, după care a fugit”, au adăugat anchetatorii. Popovici a încercat să-l urmărească, dar din cauza hemoragiei s-a prăbuşit. El a avut nevoie de 23 zile de îngrijiri medicale. Pe lângă tentativă de omor, Enache a primit 6 ani şi 8 luni de închisoare, la care s-a adăugat un rest dintr-o condamnare anterioară de 382 de zile. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau