Directori noi în şcolile nemţene
Dimensiune font:
Noi schimbări la conducerea unităților de învățământ din județul Neamț. După ce în ultimele două săptămâni peste 20 de directori au fost schimbați, alți 10 directori sau directori adjuncți au fost eliberați din funcții pentru a fi înlocuiți sau pentru că funcția lor nu mai era justificată. Din explicațiile șefului Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) majoritatea schimbărilor au fost „naturale", mai exact este vorba despre pensionări, reduceri de posturi de directori adjuncți ca urmare a scăderii populației școlare, la care se mai adaugă demisii ale celor care nu au mai dorit să își continue mandatele. Conducerea ISJ admite însă că au fost și schimbări care au vizat "neînțelegeri" traduse printr-o lipsa de comunicare.
„Foarte puține schimbări au fost făcute pe baza lipsei de comunicare dintre inspectorat și directori, respectiv pe baza lipsei de comunicare dintre conducerea unității de învățământ și comunitatea locală, respectiv consiliul locale și primării. Nu cred că în perioada imediat următoare vor mai avea loc schimbări de genul acesta pentru simplul motiv că a început școala, dar dacă va exista vreun director care va dori să își dea demisia din funcție din motive personale, noi vom proceda în consecință”, a spus prof. dr. Viorel Stan, inspector școlar general ISJ Neamț
Conducerea ISJ dă asigurări că nicio schimbare nu a fost făcută pe criterii politice.
„Nu a fost și îmi asum răspunderea pentru ceea ce spun, nu a fost nicio schimbare politică și niciun parti pris din partea vreunei personalități din viața socio-politică a Neamțului”, a adăugat șeful ISJ
Mulți dintre acești directori este posibil să nu se bucure prea mult de noile funcții deoarece Ministerul Educatiei a anunțat la începutul verii că și directorii de școli vor fi stabiliți prin concurs așa cum s-a întâmplat cu inspectorii școlari. Deși nu a fost încă anunțată o dată exactă pentru concurs, cel mai probabil acesta va avea loc în luna octombrie.
Directorii schimbaţi
Cei 3 directori care ți-au pierdut funcțiile de adjuncți ca urmare a scăderii numărului de elevi sunt Grigoruță Oniciuc de la Colegiul Național „Petru Rareș" din Piatra-Neamț, Mirela Pricop de la Palatul Copiilor din Piatra-Neamț și Vasile Păvăleanu de la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi”. Înlocuiri din funcție au vizat 7 directori sau adjuncți . Sorina Mihaela Apostol-Vasilescu director adjunct la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională a fost înlocuită cu Maria Araveicei, Adina-Raluca Margine de la Colegiul Național "Ștefan cel Mare" din Tîrgu Neamț a fost înclocuită cu Agneta Tolocan tot pe un post de director adjunct. Olaru Milica a devenit director adjunct în locul lui Ioan Rășchitor la Scoala Justin Pârvu de la Poiana Teiului. David Elena a fost numită director adjunct la Zănești în locul lui Ioan Milea, iar Carmen Maria Nohai a preluat functia de adjunct la Scoala Daniela Cuciuc din Piatra-Neamț, după ce Elena Anițulesei a fost eliberată din funcție. Una din schimbările "surprinzătoare" a fost cea de la Liceul Victor Brauner, unde Directorul Luminița Moscalu a fost înlocuită cu cel pe care ea însăși l-a înlocuit în urmă cu 3 ani, profesorul Mihăiță Albu. Cea de-a 10 schimbare a fost la Școala Postiliceală unde fostul inspector școlar general adjunct Mihai Floroaia a fost numit pe funcția de director, în locul Irinei Gângă, care la răndul său fusese numită în urmă cu două luni în locul lui Mihai Floroaia, când acesta a plecat la Inspectorat.
Citeşte şi: Nemţenii refuză cardurile de sănătate
Alina FERENŢ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau