Directorul RIFIL Piatra Neamţ ar putea fi cetăţean de onoare
Dimensiune font:
Consilierii vor dezbate proiectul de hotărâre în şedinţa din 23 iunie
Numele lui Ion Strătilă, directorul uneia dintre cele mai importante firme din judeţul Neaml, RIFIL Săvineşti, ar putea sta pe panoul cetăţenilor de onoare din judeş. Propunerea de acordare a titlului a venit de la Asociaţia „Nicu Albu” din Piatra Neamţ. Este binecunoscut faptul că RIFIL s-a implicat permanent în sprijinirea a numeroase acţiuni benefice pentru comunitate, pornind de la cultură, artă, învăţământ, sănătate şi până la sport. „Primul lucru care îl caracterizează pe Ion Strătilăeste modestia. Nu a ieşit niciodată să se laude cu ce a realizat. El vrea doar să simtă că face ceva bun. Întotdeauna a fost alături de comunitate, de cei care au avut nevoie de sprijin”, a spus Constantin Teodorescu, viceprimarul municipiului Piatra Neamţ.
Firmă importantă
RIFIL este una dintre cele mai cunoscute firme din Neamţ şi din ţară, fiind prima societate mixtă constituită în România încă din perioada comunistă. Societatea a fost înfiinţată la Săvineşti în 1973, fiind prima companie de producţie cu capital străin din România după 1945 şi prima din ţările semnatare ale pactului de la Varşovia. Contractul în urma căruia a luat fiinţă societatea mixtă româno-italianã RIFIL SRL avea o durată de 16 ani, iar asociaţii erau Centrala Industrială de Fibre Sintetice Săvineşti şi societatea Romalfa Biella din Italia. RIFIL activează în industria textile, în producţia de fire acrilice vopsite şi nevopsite şi este lider în domeniu la nivel european.
Citeşte şi: Lucrări de mântuială la Curtea Domnească
Ingrid CIOFOAIA
RIFIL SA este condus Ion Strătilă şi de Luigi Bodo, reprezentant al părţii italiene
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau