Distracţie pentru negreşteni
Dimensiune font:
Autorităţile locale vor să aducă la ceasul trecerii în noul an o undă de bucurie în sufletele locuitorilor din cel mai sărac oraş al Moldovei. Vor fi artificii, concerte şi şampanie
Primăria oraşului Negreşti organizează în noaptea de 31 Decembrie 2014, o acţiune la care sunt aşteptaţi toţi cetăţenii. Pe esplanada din faţa Primăriei, negreştenii pot petrecea noaptea dintre ani, cu muzică de calitate, şampanie şi artificii. „2014 a fost un an în care am trecut prin bune şi rele, dar în care am reuşit să ne achităm o mare parte dinte datoriile din anii trecuţi, care ne-au creat atâtea probleme. La ora bilanţului, atunci când tragem linie şi vedem ce a fost peste an, e momentul în care ne încărcăm şi cu speranţa că anul care vine va fi unul mai bun, mai liniştit, mai prosper. Eu le mulţumesc din suflet cetăţenilor din oraş şi angajaţilor din primărie, împreună cu care am depăşit momentele mai dificile”, a declarat primarul Vasile Voicu. Deoarece primăria nu a dispus de fonduri pentru organizarea spectacolului, acţiunea se va derula cu sprijinul unor sponsori. Pe scenă vor evolua solişti de muzică populară dar şi membrii Ansamblului „Obârşii negreştene”. Spectacolul se va încheia cu un foc de artificii. De asemenea, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Primăria Negeşti va organiza şi o serie de acţiuni de ordin social pentu oamenii defavorizaţi din zonă. „Vrem să le aducem un strop de bucurie şi celor care se află în situaţii mai dificile. Tot cu sprijinul unor oameni cu suflet mare, vom dărui pachete cu alimente unor familii defavorizate”, a mai spus primarul Vasile Voicu.
Simona POP
„Îi aşteptăm pe toţi să vină şi să petreacă noaptea trecerii dintre ani, la spectacolul pe care îl vom organiza şi care sper să ajungă la sufletul cetăţenilor” - primarul Vasile Voicu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau