DNA: Fost director al unei şcoli din Neamţ, trimis în judecată pentru fraudă cu fonduri europene
Dimensiune font:
Doru Lozincă, fost director al Grupului şcolar „Ion Ionescu de la Brad” din comuna Horia, judeţul Neamţ, a fost trimis în judecată vineri de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru fraudă cu fonduri europene.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie — Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Doru Lozincă, la data faptelor director al Grupului şcolar 'Ion Ionescu de la Brad', din comuna Horia, judeţul Neamţ, pentru schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene şi tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei şi Liviu Iulian Ciubotaru, la data faptelor responsabil proiect, pentru complicitate la infracţiunea de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene şi complicitate la tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
Potrivit rechizitoriului întocmit de anchetatori, la data de 22 octombrie 2010, între Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale şi Grupul şcolar Agricol ”Ion Ionescu de la Brad”, reprezentat de Doru Lozincă, ar fi fost încheiat contractul de finanţare privind proiectul ”Mobilitate — Leonardo da Vinci” cu tema ”Dezvoltarea şi diversificarea competenţelor profesionale a tinerilor, pentru dezvoltarea durabilă a economiei din zona rurală”, cu o valoare totală eligibilă a proiectului de 194.408 euro, din care avansul a fost prevăzut la 80% (155.526,40 euro).
”Proiectul a fost prevăzut să se desfăşoare în perioada 27 octombrie 2010 — 18 noiembrie 2011, la final beneficiarul urmând să prezinte un ”Raport final” (considerat cererea de plată a soldului) în termen de 60 de zile calendaristice. În acest context, Doru Lozincă, beneficiind şi de ajutorul celuilalt inculpat, în loc să folosească avansul de 155.526,40 euro pentru asigurarea cheltuielilor necesare formării/dezvoltării profesionale a unui grup ţintă constituit din elevi ai liceului pe care-l conducea (ce ar fi trebuit să fie selectaţi în baza unor criterii expres prevăzute — specializare, cunoştinţe lingvistice), ar fi utilizat banii contrar acestei destinaţii, în condiţiile în care nu a avut loc o selecţie propriu-zisă a participanţilor şi nu s-a efectuat pregătirea lingvistică, pedagogică şi culturală conform prevederilor contractului de finanţare”, precizează procurorii, citaţi de Agerpres.
* FOTO Adevărul
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau