Doctoriţa Gabriela Rusu a fost condamnată la închisoare cu suspendare
Dimensiune font:
Magistraţii de la Tribunalul Vaslui au condamnat-o, marţi, pe fosta şefă a Secţiei Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, dr. Gabriela Rusu, la un an de închisoare cu suspendare, sub supraveghere. Totodată, judecătorii au obligat-o să efectueze 91 de zile de muncă în folosul comunităţii, ea fiind găsită vinovată de comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, după ce trei medici subordonaţi au fost acuzaţi de fapte de corupţie şi avorturi ilegale, a semnat luni un acord de vinovăţie.
Avocaţii medicului Gabriela Rusu le-au cerut judecătorilor schimbarea încadrării juridice din abuz în serviciu în neglijenţă în serviciu, însă solicitarea a fost respinsă de instanţă. De partea celalaltă, procurorii au cerut condamnarea Gabrielei Rusu la o pedeapsă în regim de detenţie, arătând că aceasta a dat dovadă de ”gravă neglijenţă” în exercitarea funcţiei. Sentinţa pronunţată, marţi, de judecătorii vasluieni nu este definitivă, părţile având posibilitatea să o atace cu apel.
La sfârşitul lunii septembrie, când a avut loc primul termen pe fondul cauzei, după ce dosarul a trecut de camera preliminară, medicul Gabriela Rusu şi-a exprimat regretul că în secţia pe care a condus-o s-au întâmplat o serie de fapte grave reţinute în sarcina celor trei colegi, pe care a declarat că i-a considerat fiind „de bună-credinţă”.
După ce la începutul anului doctoriţele Simona Botez şi Doina Andrei au fost arestate pentru fapte de corupţie şi efectuarea de avorturi ilegale, iar medicul Adrian Tănăsecu a fost pus sub control judiciar, fiind cercetat pentru fapte similare, Gabrielei Rusu i s-a imputat faptul că nu ar fi verificat documentele întocmite de cei trei medici din subordinea ei.
Ulterior, ea a demisionat din funcţia de şef de secţie.
Simona Botez şi Doina Andrei sunt acuzate de luare de mită, internări fictive şi avorturi ilegale, ancheta stabilind că acestea îşi numeau pacientele care nu plăteau pentru serviciile medicale "vaci", "proaste" şi "scroafe gravide", în timp ce bebeluşii erau "draci", potrivit convorbirilor telefonice interceptate de anchetatori. Doctoriţele vorbeau, de asemenea, la telefon despre sumele pe care urmau să le primească de la paciente, negociind cu bolnavele preţurile pentru intervenţii.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau