Doi noi cetăţeni de onoare ai Iaşului
Dimensiune font:
Consilierii locali vor dezbate ]n şedinţa de marţi, 29 noiembrie, propunerile vizând acordarea titlului de Cetăţean de Onoare sopranei Nelly Miricioiu şi profesorului Dimitrie Vicovanu. Nelly Miricioiu este o soprană de operă britanică de origine română, cunoscută pentru extrema sa versatilitate, acoperind un repertoriu foarte bogat, care se întinde de la bel canto la verism. A studiat la Conservatorul din Iaşi, clasa Tiberiu Popovici, unde a şi debutat în rolul „Regina nopţii” din „Flautul fermecat”, de Mozart. Al doilea cetăţean de onoare, profesorul Dimitrie Vicovanu, fondatorul şcolii româneşti de restaurare-conservare a patrimoniului cultural şi al Laboratorului zonal de restaurare-conservare din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova”, restaurator obiecte decorative şi ceasuri vechi (New York, USA), membru al Institutului American de Conservare şi Prezentare a Creaţiilor Istorice şi de Artă-AIC., membru al Asociaţiei Naţionale a Colecţionarilor de Ceasuri şi Orologii USA, membru al International Watch & Jewerly Guild, reprezentant de frunte al diasporei româneşti, din anul 1979.
Activitatea sa de cercetare în domeniul restaurării-conservării patrimoniului cultural naţional s-a concretizat în numeroase studii de specialitate publicate. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau