Dorel Vișan, recital extraordinar la Piatra –Neamț
Dimensiune font:
Spectacolul „Eternul Eminescu”, organizat de Centrul pentru Cultură și Arte Carmen Saeculare pentru a marca aniversarea poetului național l-a avut ca invitat în acest an pe actorul Dorel Vișan. Evenimentul a avut loc duminică seara la sala mare a Consiliului Județean. Actorul a recitat fragmente selectate din diferitele etape ale creatiei eminesciene. Recitalul a fost pres[rat cu momente muzicale oferite de Adrian și Sara Stroici.
„Mă bucur să fim împreună întru sufletul neamului românesc, Mihai Eminescu. Supranumit patriarhul limbii române și sfântul preacurat al versului românesc, ființa supremă care ne-a așezat în istorie. Unul din cei 5 stâlpi ai religiei musulmane le cere credincioșilor ca măcar o dată în viață să facă un pelerinaj la cetatea sfântă a lui Mahomed, Mecca. Poate că și noi ar trebui să mai punem o poruncă la cele zece pe care oricum nu le respectăm: fiecare român să trăiască măcar o oră pe an întru Eminescu”, a spus pe scena de la Piatra-Neamț actorul Dorel Vișan
Dorel Vișan a mai susținut anul acesta spectacole dedicate lui Eminescu la Ateneu și la Academia Română.
„Simt cum oamenii au nevoie de ei. Au nevoie să se reapropie de sufletul lor. Pentru că toate lucrurile din jurul nostru ne îndepărtează. Și atunci nu ne poate apropia decât un geniu ca Eminescu, care este de fapt sufletul nostru”, a mai spus Dorel Vișan
Alina FERENŢ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau