Dosar exploziv finalizat de procurori
Dimensiune font:
Doi agenţi de Poliţie au fost trimişi în judecată pentru mânării penale * procurorii vorbesc despre şpagă, dar şi despre trafic de influenţă şi inducerea în eroare a organelor judiciare
Doi poliţişti au fost daţi pe mâna judecătorilor pentru că au luat şpagă. Cristian Ignat, agent la Secţia 4, mai este acuzat de influenţarea declaraţiilor, trafic de influenţă. inducerea în eroare a organelor judiciare şi mărturie mincinoasă, iar Silviu Gabriel Pruteanu, de la Secţia 2, şi de abuz în serviciu. În boxa acuzaţilor a mai ajuns Vili Netcă, din Scânteia, pentru cumpărare de influenţă.
Şpagă în… fântână şi termosistem
Potrivit procurorilor, isprăvile penale ale celor doi au început pe 10 mai 2010, când lucrau la Postul Grajduri. Cei doi au cerut lucrări de termosistem la clădirea postului, în schimbul ajutorului oferit unui individ prins cu un Opel Astra al cărui număr provizoriu de înmatriculare expirase. „Ignat Cristian şi Pruteanu Gabriel au mai pretins şi primit de la o persoană foloase constând în manopera şi materialele necesare construirii unei fântâni, în curtea aceluiaşi post de poliţie, în scopul nesancţionării sau aplicării unei sancţiuni mai puţin severe pentru săvârşirea, de către acea persoană, a unei contravenţii la regimul circulaţiei rutiere”, au spus procurorii.
Agenţii au cerut de alt sătean 500 lei pentru a nu-l sancţiona pentru o contravenţie la Legea 136/1995, privind asigurările şi reasigurările. Ignat a încercat şi să influenţeze ancheta. „Ignat Cristian l-a contactat pe unul dintre martorii din dosarul penal, cerându-i să-şi modifice declaraţia. Aceeaşi cerere a reiterat-o şi la data de 11 iulie 2015”, au adăugat procurorii.
Se dădea principial
Tot Ignat a făcut şi alte afaceri penale. „Începând cu 10 mai 2010, inculpatul Cristian a purtat mai multe discuţii cu Netcă Vili, în cursul cărora i-a dat de înţeles că-l cunoaşte pe avocat, precum şi pe procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi care instrumenta un dosar privind pe o rudă a sa, cerându-i 2.000 lei pentru a ajuta pe ruda respectivă să primească doar o amendă. Ulterior, cunoscând că împotriva sa se declanşase urmărirea penală, Ignat a depus un denunţ împotriva lui Netcă, pe care l-a acuzat de dare de mită. Investigarea denunţului prin mijloace specifice a relevat însă faptul că Ignat Cristian a urmărit să inducă în eroare organele judiciare pentru a nu fi ţinut responsabil de acţiunile sale”, au mai precizat procurorii. Cei 2.000 de lei au ajuns la poliţist. Dosarul a fost trimis pe masa Tribunalului Iaşi. Cristina CZELLER
În sarcina lui Pruteanu s-a mai reţinut că, deşi nu avea încă atribuţii de sancţionare a contravenţiilor rutiere, a dat o amendă unui şofer.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau