Două cazuri de gripă la Vaslui
Dimensiune font:
Deja s-au primit confirmările de la Bucureşti şi se mai aşteaptă rezultatele la încă două cazuri * probele au fost trimise la Institutul Cantacuzino
Sute de vasluieni sunt victimele vremii capricioase. În ultima săptămână, numărul infecţiilor respiratorii a crescut cu 7% , comparativ cu prima săptămână din luna februarie.
La cabinetele medicilor de familie au fost luate în evidenţă 1.209 persoane cu viroze (cele mai multe cazuri au fost la grupa de vârstă 5-14 ani) şi 437 cu pneumopatii (cei mai mulţi pacienţi au avut peste 65 de ani). O parte din cei bolnavi s-au tratat la domiciliu, dar au fost şi 57 de persoane cu viroze care au necesitat îngrijire medicală în spital. Cei mai mulţi internaţi au fost la grupa de vârstă 5-1 an. În cazul pneumopatiilor, cele mai multe internări au fost la grupa de vârstă 15-49 de ani. Mihaela Topliceanu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), ne-a spus că pentru prima dată în acest sezon rece s-au înregistrat şi cazuri de gripă. „Am avut confirmarea. Este vorba de două femei în vârstă de 25 şi 41 de ani, una din mediul rural, cealaltă din mediul urban. Acum am trimis la Bucureşti alte două probe recoltate tot de la două femei care au simptome de gripă. La sfârşitul acestei săptămâni vom primi şi rezultatele de la institut”, a spus Topliceanu. În acest sezon rece în judeţul Vaslui au fost primite 12.500 de doze de vaccin antigripal care au fost folosite toate.
Preturi derizorii pentru pamant
Simona POP
Direcţia de Sănătate Publică a solicitat în debutul sezonului peste 60.000 de doze de vaccin.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau