Două săptămâni până la închiderea listelor pentru repartiţia de locuinţe sociale
Dimensiune font:
Ieşenii care mai au de depus sau de completat dosare pentru a obţine o locuinţă socială de la Primăria Iaşi mai au termen până la data de 30 septembrie să completeze dosarul cu toate documentele necesare. „Cei care au depus dosare în anii precedenţi vor trebui să le reactualizeze prin aducerea adeverinţei de salariat sau a altor acte care să demonstreze dacă mai îndeplinesc şi alte condiţii faţă de cele întrunite la data depunerii dosarului, pentru a le creşte punctajul şi astfel şi şansele de a le fi repartizate locuinţe din fondul public, în termene mai scurte”, a declarat Letiţia Palaga, directorul Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat (DAPPP) Iaşi. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau