Drumurile calamitate nu pot fi reparate
Dimensiune font:
Dacă până nu demult în judeţul Iaşi erau doar două drumuri judeţene afectate de ploi, în momentul de faţă, lista este într-o continuă creştere, din cauza averselor care s-au abătut asupra judeţului
Din cauza ploilor abundente care s-au abătut asupra judeţului în ultimele două săptămâni, mai multe drumuri au fost inundate. Primăriile sunt inerte în faţa calamităţilor din cauza lipsei de bani, iar bugetul asigurat de Consiliul Judeţean Iaşi pentru refacerea drumurilor este prea mic, în comparaţie cu pagubele. „În urma ploilor de zilele trecute, au mai fost stricate şi alte drumuri, în afară de 208 I şi 208 N”, a declarat Daniel Minciună, şeful Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP) Iaşi. Potrivit acestuia, probleme au fost semnalate în comunele Tătăruşi, Stolniceni Prăjescu şi Mirosloveşti.
Nu-i raportul de sinteză, nu-s nici lucrările
Chiar dacă cei 650.000 de lei alocaţi de CJ Iaşi sunt insuficienţi, reprezentanţii DJADP nu pot interveni nici cu aceste sume pe drumurile calamitate, din cauza lipsei „raportului de sinteză”. „Nu se pot desfăşura toate procedurile legale pentru demararea lucrărilor de reabilitare, deoarece nu avem încă raportul de sinteză (elaborat de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, n.r.). Acesta nu a fost finalizat, deoarece în ultima perioadă a plouat continuu, iar numărul pagubelor a crescut de la o zi la alta”, a punctat directorul Minciună.
Bugetul pentru situaţii de urgenţă e „calamitat”
Dacă pentru drumurile judeţene mai există o speranţă să fie reabilitate, refacerea drumurilor comunale şi a celor săteşti este un adevărat coşmar pentru primarii din judeţ, dat fiind că fondurile locale sunt şi ele „calamitate”. „Cei 100.000 de lei care erau prevăzuţi pentru situaţii de urgenţă i-am cheltuit iarna trecută când, fiind zăpadă foarte mare în zonă, a trebuit să intervenim cu utilaje”, a declarat Costel Hugianu, primarul comunei Stolniceni Prăjescu. Şi alţi edili se plâng de lipsa banilor pentru refacerea drumurilor care au fost dezafectate. Majoritatea aşteaptă ajutor de la autorităţile judeţene sau îşi pun speranţa într-o rectificare de buget. Alţii, mai „inventivi”, născocesc strategii de a economisi banii. „Noi am reparat drumurile comunale şi la două zile apa a făcut iarăşi prăpăd. Ca să nu mai cheltui banii aiurea, o să repar drumurile comunale şi săteşti după ce trec ploile”, a declarat pentru reporterii cotidianului Evenimentul Regional al Moldovei, Constantin Lupu, primarul comunei Vânători. Până ce ploile vor trece, iar raportul de sinteză al CJ va fi gata, multe drumuri din judeţ rămân impracticabile.
„Nu se pot desfăşura toate procedurile legale pentru demararea lucrărilor de reabilitare, deoarece nu avem încă raportul de sinteză” – Daniel Minciună, directorul DJADP Iaşi
* * *
650.000 LEI
Aceasta este suma alocată de Consiliul Judeţean Iaşi pentru refacerea drumurilor judeţene calamitate
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau