Echipele E.ON depun eforturi pentru realimentarea cu energie a 26 de localităţi sucevene
Dimensiune font:
Cursele CFR cu destinaţia Cacica sunt anulate, linia Păltinoasa–Cacica este închisă, trenurile fiind deviate pe ruta Stroieşti-Suceava. În localităţile Moldoviţa, Suceviţa şi Horodnicu de Sus,şcolile sunt închise, elevii rămânând acasă.
Echipele E.ON Moldova, Filiala Suceava sunt în teren şi lucrează la remedierea deficienţelor din toate cele 26 de localităţi din judeţul Suceava care au rămas fără energie electrică, transmite instituţia Prefectului. La orele amiezii, 2 localităţi sucevene, respectiv Straja şi Ulma, erau în totalitate nealimentate cu energie electrică, prefectul Constantin Harasim arătând că în 24 de localităţi, respectiv Arbore, Botoşana, Brodina, Broşteni, Crucea, Frasin, Fundu Moldovei, Gura Humorului, Horodnic, Moldoviţa, Ostra, Pîrteştii de Jos, Rădăuţi, Rîşca, Siminicea, Slatina, Stulpicani, Suceava, Todireşti, Vama, Vatra Moldoviţei, Mălini, Vicov şi Volovăţ, alimentarea este doar parţială. La amiază se lucra la repararea a 22 linii electrice şi 115 posturi de transformare. În Crucea, în vederea degajării arborilor căzuţi, echipele operative E.ON Moldova sunt ajutate de lucrători ai Direcţiei Silvice Suceava.
Conform Instituţiei Prefectului, pe drumurile naţionale din judeţul Suceava carosabilul este umed, însă circulaţia se desfăşoară în mod corespunzător. De luni până marţi, pe raza de activitate a Secţiei Drumuri Naţionale Cîmpulung Moldovenesc, pe DN 17 A s-a acţionat cu 4 UNIMOG şi 4 ATB, împrăştiindu-se 41 de tone de material antiderapant. În aria Secţiei Drumuri Naţionale Suceava s-a intervenit cu 5 UNIMOG şi 4 ATB, pe carosabil fiind aruncate 100 tone de material antiderapant. Asfaltul era umed şi pe drumurile judeţene, pe 12 dintre acestea ieşind, preventiv, 9 utilaje, care au răspândit 170 de tone de material antiderapant. Pe 12 drumuri judeţene s-a acţionat preventiv cu 3 utilaje, împrăştiate fiind 20 de tone de material antiderapant. Cursele CFR cu destinaţia Cacica sunt anulate, linia Păltinoasa–Cacica este închisă, trenurile fiind deviate pe ruta Stroieşti-Suceava.
În localităţile Moldoviţa, Suceviţa şi Horodnicu de Sus, şcolile sunt închise, elevii rămânând acasă. Grosimea stratului de zăpadă este cuprinsă între 1 cm la staţia hidrometrică Iţcani şi 22 cm la staţia hidrometrică Cîrlibaba.
Citeşte şi: Stratul de zăpadă a ajuns la 13 cm în Cîrlibaba. Mai multe trenuri au fost anulate
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau