Economii importante la majoritatea investiţiilor din oraş
Dimensiune font:
Consilierii locali vor avea de avizat noile valori ale bugetelor a şase proiecte derulate cu fonduri europene
Mai multe proiecte europene derulate de municipalitatea ieşeană fac obiectul unor Hotărâri de Consiliu Local în care sunt propuse modificări ale bugetelor respectivelor investiţii. În toate cazurile, este vorba de reducerea valorilor iniţiale ale proiectelor datorită economiilor realizate. Astfel, în cazul investiţiei „Dezvoltare arteră funcţională Sud” este redusă valoarea contractului de finanţare cu suma de 10.735.248,37 lei fără T.V.A, de la valoarea eligibilă 70.823.443,11 la valoarea eligibilă 60.088.194,74 lei (ambele fără TVA). La rândul său, bugetul proiectului „Management de Trafic în Municipiul Iaşi” va fi redus cu suma de 2.650.087,23 lei fără TVA, ajungând la valoarea eligibilă de de 70.829.799,66 lei. Cu o valoare apropiată va fi micşorat bugetul „Dezvoltare Axei de transport Est - Vest în Municipiul Iaşi”. Este vorba de de 2.576.827, 99 lei fără T.V.A.
Mai puţini bani
Alte două proiecte unde s-au realizat economii sunt „Muzeul Municipal” şi „Regenerare urbană zona Lăpuşneanu - Piaţa Unirii”. „Urmare a procedurilor de achiziţie aferente lucrărilor şi serviciilor prevăzute în proiect, au fost încheiate contracte cu valori mai mici decât cele estimate iniţial. În acest sens, Municipiul Iaşi propune actualizarea bugetului proiectului Muzeul Municipal, în sensul reducerii valorii contractului de finanţare cu suma de 6.896.231,64 lei inclusiv TVA”, se arată în proiectul de hotărâre. Cât priveşte investiţia din centrul istoric, reducerea bugetului este de 1.045.731,67 lei la care se adaugă TVA în valoare de 284.616,41 lei. Tudor DAMASCHIN
* * *
Şi lucrările de pe tronsonul Nicolae Iorga - Doi Băieţi, cuprinse în proiectul „Modernizarea reţelei de linii de tramvai în polul de creştere”, vor costa mai puţin. „Se impune modificarea valorii contribuţiei proprii şi a bugetului aprobat privind realizarea proiectului în sensul diminuării bugetului cu sumele aferente economiilor realizate prin procedurile de achiziţie cu suma de 27.609.078,67 lei inclusiv TVA”, se arată într-o notă de fundamentare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau