EXCLUSIV FOTO: Accidentele se ţin lanţ la Iaşi. Doi pietoni inconştienţi au ajuns la spital într-un interval de doar câteva minute
Dimensiune font:
În această seară, în municipiul Iaşi s-au produs două accidente rutiere la interval de câteva minute, vinovaţi fiind PIETONII.
Primul eveniment rutier s-a produs în jurul orei 21.15, pe şoseaua Nicolina. Dimitri B. (61 ani) conducea un autoturism marca Dacia Logan, echipat taxi, dinspre Ciurea spre Iaşi. În dreptul Tehnopolis, în faţă i-a apărut pietonul, Constantin B. (48 ani), pe care nu l-a mai putut evita şi l-a izbit în plin. Nu mică le-a fost mirarea oamenilor legii, când au testat alcoolscopic victima. Aceasta avea o alcoolemie de 0,48 la mie. Locuitorii susţin că zona cu pricina este slab iluminată.
Cel de-al doilea accident s-a produs tot în această seară, pe bdul Ştefan cel Mare. Alexandru A. (22 de ani), aflându-se la volanul unui VW Golf, în dreptul blocului Guliver, a trăit spaima vieţii lui după ce l-a accidentat pe Codrin M. (29 ani), care a traversat pe culoarea roşie a semaforului. Nimeni nu consumase alcool în acest caz. S-au întocmit dosare penale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau