EXCLUSIV Moartea şi procurorii au lovit în avocaţii ieşeni
Dimensiune font:
Avocaţii au adunat acuzaţii de abuz în serviciu, trafic de influenţă, înşelăciune, dar şi de încălcare a normelor rutiere * există chiar apărători care au dat roba pe cătuşe * tragediile au însângerat şi ele Baroul * ultimii ani au adus accidente tragice, crime şi boli * totuşi, conducerea Baroului nu se gândeşte să aducă vreun sobor de preoţi
În ultimii ani, avocaţii ieşeni au fost pândiţi de ghinion. Accidente, crime, boală, condamnări s-au adunat pe lista neagră a Baroului.
Mulţi purtători de robă au intrat în vizorul procurorilor, iar unii au fost deja condamnaţi şi încarceraţi. Una dintre cele mai mari pedepse le-a primit un fost executor devenit apoi avocat. Dan Călin Pipernea a fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, instigare la fals intelectual şi spălare de bani. El „a pus în aplicare cu rea-credinţă procedura de executare silită a unei decizii judecătoreşti, în contradictoriu, cu încălcarea prevederilor legale în acest domeniu”.
Cazul Moisescu
Amici cu Bachus
O ispravă de cu totul alt calibru şi-a trecut pe răboj Andrei Horga. Avocatul şi-a mânat Renaultul Megane prin Păcurari, deşi băuse într-un club cu amicii 400 ml de vin şi 300 ml de whisky. Când se întorcea acasă, a pierdut controlul volanului şi maşina a intrat pe trotuar, dărâmând câteva popice şi oprindu-se într-un stâlp de iluminat. „Valoarea de 1,1 la mie a fost stabilită în urma calculului retroactiv al alcoolemiei, pentru prima probă biologică de sânge, prelevată la un interval de 35 de minute de la momentul depistării în trafic, rezultând în urma analizei toxicologice o valoare a alcoolemiei de 2,35 la mie”, au spus procurorii. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat pe Andrei Horga la 3 luni închisoare cu suspendare.
Vizite dese de la Doamna cu coasa
Doamna cu coasa a trecut şi ea pragul Baroului. Seria neagră a început cu o crimă. Ovidiu Domnaru, supărat că fosta sa soţie, avocata Elena Domnaru, voia să se mute din vila pe care o împărţeau, a înjunghiat-o. Apoi, a băut o cafea şi şi-a notat impresiile în jurnal, după care s-a predat la Poliţie. În faţa judecătorilor, el şi-a explicat fapta prin teama de a nu fi internat din nou la Spitalul „Socola” şi bănuiala că Elena îl înşela. Domnaru a fost condamnat la 20 de ani de puşcărie, dar s-a sinucis în spatele gratiilor. Avocata Teodora Irinescu a căzut de la balcon, iar Oana Boişteanu şi Alina Popovici au pierit după ce pe maşina lor au căzut buştenii dintr-o remorcă.
Acolitii Cordunenilor au ajuns la puscarie
O boală necruţătoare a secerat-o chiar pe fosta şefă a Baroului, celebra avocată Carmen Bernic. Urmaşul său, actualul decan Marius Striblea, nu pare dornic să cheme vreun sobor de preoţi ca să scape Baroul de blestem. „Orice parte a societăţii şi orice breaslă este, în această perioadă, afectată de anchete şi dosare penale. Cât priveşte întinderea vieţii, nu poţi să ştii care e”, a comentat dl Striblea. Ştefana CZELLER
Christy Mîrşanu, care s-a numărat şi printre apărătorii Cordunenilor, este singurul avocat ieşean pedepsit de trei ori pentru trafic de influenţă. Mîrşanu a adunat două condamnări la trei ani de puşcărie şi una la 3 ani şi 6 luni.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau