EXCLUSIV Noi turnări de betoane pe Lăpuşneanu FOTO
Dimensiune font:
Ieri se turna beton spre anticariatul Grumăzescu, iar în Boltă angajaţii Conest lucrau la căminele de canalizare. Un alt punct de lucru este cel deschis în pasajul Piaţa Unirii, unde sunt consolidate zidurile
Cum temperaturile exterioare încă mai permit turnări de betoane sau asfaltări, şantierul din strada Lăpuşneanu cunoaşte o altă dinamică, neobişnuită pentru această perioadă a anului. Ieri, pe porţiunea dintre capătul spre Piaţa Eminescu al străzii Lăpuşneanu şi Anticariatul Grumăzescu - închisă traficului pietonal - se turna o nouă şapă de beton. Aproximativ 20 de angajaţi Conest erau angrenaţi în această lucrare. Odată betonată, strada Lăpuşneanu va fi placată cu dale din granit, primele urmând a fi montate în Boltă, unde ieri se executau lucrări la căminele de canalizare.
Cabluri pentru iluminat în parcul Mitocul Maicilor
În ceea ce priveşte lucrările din Mitocul Maicilor, aleile au fost redesenate, lărgite şi betonate. De asemenea, au fost montate noi borduri, iar în prezent se lucrează la îngroparea cablurilor care vor alimenta instalaţiile de iluminat. Odată definitivate aleile, se va trece la amenajarea spaţiilor de vegetaţie.
Lucrări la pasajul Piaţa Unirii
Un alt punct important al proiectului de reabilitare şi modernizare a zonei Lăpuşneanu - Piaţa Unirii îl reprezintă renovarea pasajului pietonal subteran, calea de acces dinspre Piaţa Unirii. Încă se lucrează intens la decaparea pereţilor şi consolidarea zidurilor, lucrările fiind şi aici în graficul propus de constructor. Practic, vor fi refăcute căile de acces şi pavajul, pasajul urmând să aibă un iluminat modern şi grupuri sanitare renovate. Mai multe imagini, pe www.ziarulevenimentul.ro
Tudor DAMASCHIN
* * *
13,6 MILIOANE LEI
Aceasta este valoarea proiectului de modernizare a zonei Lăpuşneanu – Piaţa Unirii
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau