EXCLUSIV Povestea oamenilor care dansează cu focul FOTO
Dimensiune font:
Uniţi de pasiunea pentru mitologia românească, mai mulţi tineri din Suceava au înfiinţat o trupă de reconstituiri medievale, jonglerii şi dansuri cu foc * tinerii din „Ordinul Solomonarilor” oferă publicului un spectacol inedit, în spatele căruia se ascunde foarte multă muncă
Potrivit dicţionarului limbii române, solomonarul este „o persoană care are noţiuni de astronomie, care face calendare şi prevesteşte vremea; este o persoană cu pretinse puteri supranaturale, care ar putea provoca sau împiedica diverse fenomene naturale”. „Solomonarul nostru este un cerşetor care se ocupă de magie meteorologică. El era un cerşetor care venea în sat şi dacă oamenii erau buni cu el, le aducea vreme foarte bună pentru recoltă. Dacă-l supărau, aducea grindina. În mitologie se arată că solomonarul putea fi combătut de un contrasolomonar”, am aflat de la Crina Voloșeniuc, membru fondator al ordinului. Ea ne-a explicat că trupa de dansuri cu foc şi reconstituiri medievale, unică în Moldova, îşi propune să promoveze mitologia românească. Fiecare spectacol al dansatorilor spune povestea unui personaj mitic autohton. La reprezentaţia dedicată Zilelor Sucevei, ei au oferit povestea Sânzienelor. „În Ordinul Solomonarilor şi în trupa de reconstituiri medievale sunt aceiaşi oameni, dar vorbim despre două proiecte diferite. Vrem să se înţeleagă din spectacolele noastre o legendă românească. Mitologia noastră este la fel de frumoasă ca mitologia greacă sau nordică. Avem şi noi eroi extraordinari”, este convinsă Crina. Trupa de dansuri cu foc este formată din 16 membri, care provin din medii cât se poate de diferite. Unii lucrează în vânzări, alţii în mass-media, unii sunt studenţi, alţii elevi. Mezinul trupei are doar 14 ani!
Pe placul publicului
Solomonarii se întâlnesc şi se antrenează în Cetatea domnitorului Ştefan cel Mare. Pun foarte mult suflet în ceea ce fac, se documentează, studiază activitatea altor trupe asemănătoare din ţară şi încearcă să aducă ineditul în spectacolul pe care-l prezintă. Solomonarii din Suceava şi-au făcut singuri parte dintre costumele pentru reconstituiri medievale, dar şi parte dintre armurile pe care le-au prezentat la ediţia de anul trecut a Festivalului Medieval. În doar trei ani ani de activitate, „solomonarii” au reuşit să-i cucerească pe suceveni. Au deja un public consacrat, care le urmăreşte spectacolele. Acum vor să cucerească toată Moldova, după care să ducă poveştile din mitologia românească peste hotare.
Citeşte şi: Ferma Prinţului Charles vinde legume bio atestate
Oana ȘLEMCO
„Ordinul Solomonarilor s-a născut şi din dorinţa de a aduce diversitatea în Suceava. Sunt foarte multe trupe în Ardeal, dar nu era niciuna în Moldova” – Crina Voloşeniuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau