EXCLUSIV Şpaga la moldoveni
Dimensiune font:
În ultimii ani, regiunea de Nord-Est a fost scena a numeroase scandaluri de luare de mită * şpăgile primite pot fi de ordinul miilor de euro, dar unii se mulţumesc şi cu un carton de ouă, un croissant, o ciocolată sau o sticlă de tărie!
În ultimii ani, anchetatorii moldoveni au avut de-a face cu dosare de şpagă dintre cele mai ciudate. Într-un caz care a zguduit justiţia, un procuror anticorupţie a ajuns infractor. Ioan Ciofu a primit foloase în sumă de aproximativ 10.000 de euro de la afacerista vasluiancă Maricica Ioviţă. Pe lângă bani, procurorul a luat bilete de avion pentru locaţii din Asia şi Europa, ca să instrumenteze părtinitor dosarul lui Adrian Porumboiu, unul dintre rivalii în afaceri ai lui Ioviţă. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-au condamnat pe Ciofu la 3 ani de închisoare. „Nu i se impută inculpatului că a beneficiat de ajutor material pentru tratamentul medical de care avea nevoie soţia sa, pentru că nu i se putea solicita pentru simplul fapt că era procuror să îşi priveze familia de un asemenea ajutor în momente dificile. Ceea ce i se impută este faptul că nu s-a abţinut să realizeze acte într-un dosar penal în care cea care oferea ajutorul material era direct interesată”, au spus magistraţii ICCJ.
Ouă, vin sau pneuri
Procurorul hârlăuan Ghenadie Ciobanu lua orice i se dădea. A fost condamnat la 4 ani de puşcărie fiindcă a primit 200 de euro ca să scoată cu faţa curată un şofer beat care lovise un biciclist, dar cercetările procurorilor au scos la iveală multe alte afaceri. El i-a promis unui hârlăuan acuzat de evaziune fiscală că va interveni să fie achitat. „Marius C. a achiziţionat din Germania un set de pneuri şi 4 jante din aluminiu, pe care i le-a dat lui Ciobanu contra 150 de euro, în condiţiile în care pe piaţa din România bunurile valorau circa 350 de euro”, au spus anchetatorii. Ca să pună o vorbă bună într-un alt proces, procurorul ar fi luat 20 de ouă, iar ca să urgenteze nişte cercetări, o sticlă de whisky.
Mica ciupeală, la Albiţa
47 de ofiţeri şi agenţi de poliţie de frontieră de la Albiţa (Vaslui) au ajuns pe mâna judecătorilor ieşeni, tot pentru politica şpăgii. Potrivit procurorilor, „inculpaţii au pretins, primit ori acceptat suma totală de 2.164.800 lei şi alte bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera”. Poliţiştii luau şi alcool, ţigări, gem, croissante. Veronica Şorea cere, într-o înregistrare, „o ciocolată, un panetone, ceva... ce ai”, iar Traian Tătaru îi zicea altui cetăţean: „Piva (bere – n.r.) aia care... nu ştii de ce vorbesc, nu? Tradiţia? Nici asta nu ştii!”.
Bikini penali
O familie din Trifeşti a încercat să-l mituiască pe şeful de post din Trifeşti. Istoria a început după ce Bobi Feraru a fost prins la volan fără permis. A doua zi, împreună cu mama sa, Dorina, bărbatul a mers la post, oferindu-i agentului Mihai Munteanu 1.000 de lei ca să-l scape de dosarul penal. Banii urmau să ajungă la poliţist zilele următoare. Apoi, la post au venit alte rude ale lui Feraru, cu un lănţişor de aur, cinci mostre de parfum, 20 de perechi de ciorapi de damă, bikini, un sutien şi un trening Puma, toate în valoarea de 1.800 de lei. Bobi a primit un an de închisoare cu suspendare, Dorina Feraru s-a ales cu o amendă administrativă de 1.000 de lei, iar restul rudelor, cu câte trei ani de închisoare cu suspendare.
Lista exemplelor ar putea continua cu sume serioase, dar concluzia e simplă. Pentru unii, chiar şi din sistemul judiciar, şpaga, dacă nu curge, pică. Cristina CZELLER
* * *
Cazuri de mită ciudată şi în alte judeţe
Colonelul Paul Boghiu, din cadrul Centrului Militar Vaslui, a promis unui bărbat din Bârlad că îi va ajuta fiul să fie angajat ca soldat şi a cerut 500 de euro, 2 litri de ţuică, 20 litri de vin şi doi cocoşi. Comisarul şef Ioan Catană, fostul şef al Centrului de reţinere şi arest preventiv al IJP Neamţ, a primit de la o femeie 500 de euro şi o carcasă de oaie, pentru ca soţul ei să aibă tratament preferenţial după gratii.
* * *
Funcţionara de Primăria Scânteia rămâne în arest
O funcţionară de la Primăria Scânteia a primit şpagă cu anii. Marica Tagarcea, şeful Serviciului Local de Evidenţa Populaţiei, lua săptămânal încălţăminte, îmbrăcăminte, cosmetice şi dulciuri. La Scânteia depuneau dosarele pentru acte de identitate sau de domiciliu şi reşedinţă mulţi basarabeni. Mai mult, o femeie a plătit şi ratele la un credit bancar pentru iubitul poliţist al funcţionarei!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau