EXCLUSIV Traseul experimental al RATP duce lipsă de călători
Dimensiune font:
Autobuzele care fac legătura între Dacia şi Selgros circulă mai mult goale dinspre Baza 3 spre B-dul Poitiers
Gândit pentru a suplini dispariţia tramvaielor de pe traseul 5 şi generat de solicitărea formulată de un grup de cetăţeni, traseul de autobuz care face legătura între Dacia şi Selgros se dovedeşte a fi neprofitabil pentru regia de transport public. „Monitorizările noastre au dus la concluzia că pe tronsonul Baza 3 - Selgros circulă foarte puţini călători. Au fost şi zile în care într-un autobuz nu se aflau mai mult de cinci pasageri”, spune Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP. Acesta a mai precizat că traseul va fi menţinut totuşi şi odată cu reluarea anului şcolar, o decizie ulterioară asupra păstrării acestuia sau a schimbării rutei urmând a fi luată la finele lunii septembrie.
Se reia circulaţia tramvaielor prin Podu Roş
Actuala configuraţie a transportului public se va păstra maximum două săptămâni, întrucât, odată finalizate lucrările în intersecţia din Podu Roş, se va trece de la un alt plan de transport. Acesta va fi anunţat în următoarele zile, fiind vorba, printre altele, de traseele de tramvai 1 şi 13, care revin la rutele tradiţionale, prin Podu Roş, de reactivarea traseului 8, dar şi de legături rapide între campusurile studenţilor şi Gară. Cât priveşte lucrările din Podu Roş, astăzi este programată turnarea primului strat de beton. Lucrările vor continua şi vineri, pentru ca până la finele acestei luni să fie terminate sudurile la linie şi asfaltarea intersecţiei.
Tramvaiul din CUG, funcţional abia din octombrie
În ceea ce priveşte traseul de tramvai 9, cel mai probabil se va circula între CUG şi Copou începând cu luna octombrie. Lucrările pe Podul Nicolina sunt finalizate în acest moment în proporţie de 80%, însă mai sunt destule lucruri de pus la punct în privinţa reţelei liniei de tramvai. Mai precis, trebuie montaţi stâlpii care vor susţine reţeaua şi care au fost scoşi pe perioada lucrărilor pe Axa Sud. Reactivarea traseului 9 va duce la modificarea rutei autobuzelor de pe traseul 41. Tudor DAMASCHIN
„Au fost şi zile în care într-un autobuz nu se aflau mai mult de cinci pasageri” - Adrian Mihai, purtător de cuvânt RATP Iaşi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau