Explozie de înmatriculări auto second-hand la Iaşi
Dimensiune font:
Activitatea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a crescut cu aproape 25% în primele patru luni ale anului 2017, comparativ cu anul trecut, în ceea ce priveşte înmatricularea vehiculelor. Astfel, în perioada ianuarie – aprilie 2017, au fost înmatriculate 9.926 de vehicule, faţă de 7.495 în aceeaşi perioadă a anului trecut. Dintre acestea, cele mai multe sunt vehiculele străine înmatriculate pentru prima dată în România, în număr de 5.198, faţă de 3.647 vehicule în 2016, în creştere cu peste 40%. O creştere de 16% se înregistrează şi în ceea ce priveşte vehiculele străine reînmatriculate, 3.570, faţă de 2.976 în 2016. În aceeaşi perioadă, au fost înmatriculate 511 vehicule străine noi, faţă de 433 în 2016, 142 vehicule noi româneşti, faţă de 183 în 2016, şi reînmatriculate 505 vehicule româneşti, faţă de 256. „Este un volum foarte mare de muncă la nivelul acestui serviciu, având în vedere că există deja programări pentru următoarele 60 de zile, în ceea ce priveşte înmatricularea vehiculelor. Au fost făcute demersuri la nivelul Ministerului Afacerilor Interne şi la nivelul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor pentru angajarea de personal suplimentar. Sperăm ca în perioada următoare să fie emise avizele necesare pentru a suplimenta personalul serviciului şi astfel să crească şi capacitatea de prelucrare a dosarelor”, a declarat prefectul Iaşului, Marian Şerbescu. Un aspect interesant este faptul că înmatriculările auto din luna ianuarie au fost la un nivel mult mai scăzut comparativ cu lunile februarie, martie şi aprilie, ca urmare a eliminării timbrului de mediu şi altor taxe de la 1 februarie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau