Explozie la o turnătorie din Leţcani
Dimensiune font:
O explozie s-a produs ieri noaptea la o turnătorie din Leţcani. Un cuptor unde se topea aluminiu a sărit în aer, după ce un furtun cu ulei s-a fisurat. În urma accidentului, o persoană a fost intoxicată cu fum în timp ce încerca să iasă pe geam, aceasta fiind transportată la spital. Este vorba despre un muncitor în vârstă de 26 de ani, care a primit îngrijiri medicale în serviciul de urgenţe, refuzând apoi internarea, după cum a precizat dr. Gabriel Perianu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon”. Deflagraţia s-a produs la un cuptor ce aparţine societăţii Fondal Internaţional, care produce piese pentru maşini de spălat. În fabrică lucrează aproximativ 200 de muncitori în trei schimburi, iar ieri, în tura de dimineaţă erau cam 20 de lucrători. „A fost doar un incendiu. Nu au fost victime”, spun reprezentanţii societăţii. Andrei HURBEA, Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau