EXPLOZIV: "STUDENT" condamnat pentru că a vrut... ochiuri! EXCLUSIV
Dimensiune font:
Un bărbat din Vaslui care se dădea drept „student” la Litere şi la Psihologie a fost pedepsit pentru că a jefuit o studentă, vecină de bloc * acesta şi-a încropit o „cagulă” dintr-un tricou şi şi-a sechestrat vecina, care îl surprinsese în casa ei * pentru că nu a găsit prea multe bunuri de valoare şi pentru că era înfometat, individul a pus-o pe victimă să-i facă... ochiuri!
Un individ acuzat de o tâlhărie mai puţin obişnuită s-a ales cu o pedeapsă din partea judecătorilor. Astfel, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus condamnarea lui Dumitru Hrincă la pedeapsa rezultantă de patru ani de puşcărie, pentru tâlhărie calificată şi lipsire de libertate în mod ilegal.
„Instanţa admite acţiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de Elena P. Obligă inculpatul să plătească acestei părţi civile suma de 250 de lei, cu titlu de despăgubiri civile. De asemenea, obligă inculpatul la plata sumei de 850 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat”, au precizat judecătorii ieşeni. De remarcat este faptul că sentinţa nu este definitivă, ea putând fi atacată la instanţa superioară.
Sechestrată vreme de o oră
În urmă cu câteva săptămâni, procurorii ieşeni au decis trimiterea în judecată a lui Dumitru Hrincă (31 de ani), din Vaslui. Potrivit anchetatorilor, pe data de 23 martie, în jurul orei 16.30, prin escaladarea balconului şi având faţa acoperită cu un tricou, individul a intrat în locuinţa unei tinere, a răvăşit lucrurile din casă, cu intenţia de lua ceva, dar, fiind surprins de persoana vătămată, care a revenit acasă, a încuiat uşa pentru a o împiedica să fugă, a ameninţat-o cu un cuţit, i-a cerut bunuri, reuşind să îi ia bijuterii, suma de 50 de lei şi un parfum şi a lipsit-o de libertate timp de o oră. Într-un moment de neatenţie al individului, victima a reuşit să fugă.
Anchetatorii au menţionat că, în ziua respectivă, Elena P. (30 de ani) a anunţat Poliţia despre faptul că, în momentul în care a intrat în apartamentul în care stă cu chirie, a constatat că înăuntru era un necunoscut care i-a pus mâna la gură, a ameninţat-o şi a ţinut-o captivă timp de aproape o oră, timp în care i-a luat bunuri de aproximativ 250 de lei.
Conform procurorilor, individul locuia de ceva timp, împreună cu prietena sa, studentă la UMF, în acelaşi imobil cu victima. În ziua cu pricina, din cauza faptului că rămăsese fără loc de muncă, iar prietena lui plecase la cursuri, individul s-a pus pe băut (200 ml de vodcă şi 500 ml de bere). După ce a băut, acesta a decis să intre în apartamentul vecinei şi s-a înarmat cu un cuţit şi şi-a acoperit faţa cu un tricou de culoare galbenă, spun oamenii legii.
Şi-a dat alt nume
După ce a fost surprins de victimă, acesta a început să discute cu ea, spunându-i mai întâi că este student la Litere şi că se numeşte „Vlad”, dar, mai apoi, revenind şi susţinând că este student la Psihologie. Mai mult, pentru a o linişti, individul i-a zis că nu o va răni şi chiar a sărutat-o pe frunte şi i-a spus să nu îi fie frică.
„Inculpatul mirosea a alcool şi i-a spus părţii vătămate că îi este foame, după care a condus-o la frigiderul din bucătărie şi a deschis uşa, spunându-i să-i gătească ouă. Aceasta s-a conformat, a făcut un ou ochi, pe care inculpatul a refuzat să îl mănânce, spunând că a vrut să vadă dacă persoana vătămată are abilităţi (dându-şi seama, probabil, că, pentru a mânca, va fi nevoit să-şi dea jos tricoul de pe faţă)”, a precizat Monica Palaghia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.
Oamenii legii au adăugat că, la un moment dat, victima a reuşit să fugă din apartament şi să strige după ajutor. Individul a părăsit apartamentul victimei şi, fiindcă prietena lui se întorsese acasă, a luat-o pe aceasta şi au mers... la o plimbare, punând cuţitul şi tricoul cu care îşi acoperise faţa în geanta concubinei. În timpul plimbării, individul i-a povestit prietenei sale ce făcuse. La scurt timp, acesta a fost ridicat din imobil de către poliţiştii chemaţi la faţa locului de către victimă. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau