Fermierii fug de credite
Dimensiune font:
În 2014, doar 41 de agricultori suceveni au intenţionat să apeleze la bănci, faţă de 372, în 2013
În vederea sprijinirii fermierilor, Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură(APIA) Suceava a continuat relaţiile de colaborare cu băncile comerciale şi Fondul de Garantare a Creditului Rural. „Instituţia a semnat convenţii şi acte adiţionale privind finanţarea capitalului de lucru pentru beneficiarii schemelor de sprijin pe suprafaţă, cât şi în vederea desfăşurării activităţilor curente de către beneficiarii din sectoarele zootehnic şi vegetal”, a spus directorul executiv Iacob Caciur.
Povara ratelor
Anul trecut, Centrul Judeţean Suceava a eliberat 41 de adeverinţe pentru credite, APIA având încheiate convenţii cu 7 unităţi bancare. Aceasta faţă de anul 2013, în care 372 au făcut demersuri pentru a apela la bănci în vederea finanţării activităţii. Cei mai mulţi fermieri suceveni, respectiv câte 11, şi-au manifestat intenţia de contracta creditele de la CEC Bank şi Banca Transilvania. În preferinţele agricultorilor urmează Procredit Bank, cu 31 de opţiuni, Intessa Sanpaolo-cu 4, BRD-cu 3, şi Raiffeisen Bank şi Veneto Banca, cu câte o solicitare. APIA a avut rolul de a elibera adeverinţe din care să rezulte că potenţialul beneficiar a depus cerere de plată pentru plăţile naţionale directe complementare, precum şi că, la solicitant, a fost efectuat controlul administrativ asupra corectitudinii declaraţiei prin care se apelează la sprijinul financiar al statului. Totodată, în adeverinţă se menţionează că, la momentul eliberării actului, beneficiarul nu face obiectul excluderii de la plată, precum şi faptul că sunt îndeplinite condiţiile generale pentru acordarea sumelor la care este îndreptăţit.
Aproape 1.000 de tranzacţii cu terenuri agricole
Lidia DIACONU
Băncii creditoare îi revenea obligaţia de a se angaja la respectarea nivelurile costurilor aferente acordării creditelor pentru beneficiarii plăţilor directe, astfel încât dobânda finală aplicată beneficiarului să nu depăşească, la data respectivă, ROBOR + 4, comisioanele aferente limitându-se la 1%.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau