Festival-concurs de cântece şi dansuri populare
Dimensiune font:
Liceul „Carol I” din Bicaz va organiza, pe 18 aprilie, cea de-a II-a ediţie a Festivalului de cântece şi dansuri populare pentru licee „Floare de colţ”. De altfel, prima ediţie a festivalului-concurs, care a avut loc anul trecut, a fost un real succes, bucurându-se de o popularitate surprinzătoare. În 2015, aproximativ 150 de elevi şi profesori s-au înscris pentru participare. Anul acesta, organizatorii se aşteaptă ca numărul celor interesaţi să fie în creştere. „Dacă înţelegem tradiţia ca pe o sumă de valori, dacă putem conştientiza faptul că ne naştem şi vieţuim de pe urma tradiţiei, în sensul larg al termenului, putem lega tradiţia de educaţie, de credinţă, de toate domeniile vieţii, de noi înşine, care astfel, trebuie să devenim responsabili pentru valorile pe care le preluăm şi le transmitem celor ce vor urma”, au precizat organizatorii.
Emilia SAVIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau