Festival Mondial al Cinematografiei Nonprofesionale la Suceava
Dimensiune font:
Organizarea Festivalului Mondial al Cinematografiei Nonprofesionale în Suceava va pune municipiul reşedinţă pe harta culturală a lumii, crede edilul-şef Ion Lungu
O delegaţie a municipiului Suceava, formată din reprezentanţi ai Primăriei, ai Clubului „Video art” de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” şi ai Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava au participat, săptămâna trecută, la cea de 77-a ediţie a Festivalului Mondial al Cinematografiei Nonprofesionale de la Sankt Petersburg. Cu acest prilej, în cadrul unei seri româneşti, şeful delegaţiei, primarul Ion Lungu, a preluat steagul „Unica”. „Reprezentanţii municipiului Suceava au făcut o figură frumoasă la Sankt Petersburg, acolo unde cu toţii ne-am prezentat onorabil. Am avut dedicată o seară românească, în final fiind organizat un moment emoţionat, acela înmânării steagului <Unica> municipiului Suceava, în vederea desfăşurării acestui eveniment de nivel mondial, în 2016, în oraşul nostru”, a declarat Lungu. Şeful administraţiei locale sucevene spune că, după Sankt Petersburg, în august, anul viitor, Suceava va fi gazda celei de a 78-a ediţii, în timp ce manifestarea următoare, cea din 2017, se va ţine în Berlin, Germania. Primarul este de părerea că aceasta va fi o manifestare unică, de nivel mondial pentru municipiul reşedinţă de judeţ, Lungu exprimându-şi, astfel, satisfacţia că reuşeşte să aducă Suceava pe harta culturală a lumii. „Vom face tot posibilul ca împreună cu reprezentaţii Clubului <Videoart>, Universităţii <Ştefan cel Mare> şi Centrului Cultural <Bucovina> să avem o organizare cât mai bună, astfel încât să ne prezentăm onorabil, în cadrul acestui eveniment, în anul 2016”, a subliniat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. Reamintim că, în urma vizitei făcute în Suceava, în perioada 28-31 mai 2015, Uniunea Internaţională de Cinematografie Amatoare „Unica” a decis ca reşedinţa de judeţ să fie, în intervalul 19-26 august 2016, gazda celei de 78-a ediţie a manifestării. Pentru deplasarea din Rusia, inclusiv în vederea susţinerii cheltuielilor cu editarea materialelor promoţionale, din bugetul local este alocată suma de circa 70.000 de lei. Din delegaţie au făcut parte 4 reprezentanţi ai autorităţilor municipale sucevene, 2 ai Casei Studenţilor a Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, restul participanţilor fiind membri ai Asociaţiei cultural-educative „Clubul Video Art” Suceava.
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau