Festival pentru elevii performerii
Dimensiune font:
Colegiul Naţional „Gheorghe Vrânceanu” din Bacău şi-a premiat elevii pentru rezultatele educaţionale, artistice şi sportive obţinute în anului şcolar 2014-2015 * manifestarea, intitulată „Vrânceanu Fest”, a avut loc ieri
Un colegiul de prestigiu, situat an de an pe primul loc pe judeţ în ceea ce priveşte premiile şi rezultatele obţinute la olimpiadele şi concursurile naţionale, Colegiul Naţional „Gheorghe Vrânceanu”din Bacău, şi-a răsplătit elevii cu rezultate deosebite la concursuri şi la activităţile extracurriculare. Aproximativ 180 de premianţi şi premii în valoare totală de 35.000 de lei au fost acordate în cadrul primei ediţii a sărbătorii „Vrânceanu Fest”, organizată ieri la Teatrul de Vară. Scopul evenimentului este unul foarte important: stimularea şi recompensarea elevilor care se implică, se dedică, învaţă şi muncesc pentru a veni în ajutorul celorlalţi. „Sunteţi foarte, foarte mulţi care faceţi foarte, foarte multe activităţi. Aşa cum ştiţi foarte bine, cei care obţin premii la olimpiadele naţionale sunt deja premiaţi, noi încercăm să completăm acum aceste premii cu cei care au reuşit să se califice la olimpiadele naţionale, cu cei care obţinut distincţii la aceste olimpiade, altele decât premii, cu cei care au fost la alte concursuri şi încercăm să-i premiem şi pe cei care fac activităţi artistice”, a spus Gabriel Andrei, directorul Colegiul Naţional „Gheorghe Vrânceanu”.
Premii şi impresii
Cei 35.000 de lei au fost împărţiţi la cei aproximativ 180 de premianţi în funcţie de punctajul pe care l-a obţinut fiecare în parte, premierea făcându-se după un sistem de punctare a activităţilor şi rezultatelor, fiecare punct reprezentând 100 de lei în acest an. Cel mai consistent premiu, de 1.100 lei, a fost obţinut de Iustin Sîrbu, olimpic la matematică, participant la olimpiada de informatică şi la alte concursuri. Fondul de premiere a fost asigurat în principal de Asociaţia „Pro Vrânceanu” şi Asociaţia Părinţilor, respectiv 20.000 de lei, iar 15.000 de lei reprezintă sponsorizări. „Este o iniţiativă foarte bună, pentru că de multe ori câteva sutimi ne despart de un premiu la o olimpiadă naţională. Bineînţeles că efortul depus de cel care a obţinut un premiu şi cel care nu a a obţinut premiu, la diferenţă doar de sutimi, este egal şi este chiar normal ca ambii să fie premiaţi. Mulţumim pentru premii!”, a spus Elena Popa, unul dintre elevi.
Citeşte şi: Poveşti de groază la Spitalul Judeţean din Bacău
Sonia PAVELESCU
„Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru ceea ce faceţi şi vrem să premiem orice activitate şi rezultat care se obţine la «Vrânceanu». Este un început şi încercăm să perfecţionăm modul în care apreciem munca voastră” – Gabriel Andrei, directorul Colegiul Naţional „Gheorghe Vrânceanu”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau