Festivalul „Prietenia”
Dimensiune font:
Evenimentul va avea loc în perioada 5 – 7 iunie
La Festivalul Internaţional de Gimnastică şi Dans „Prietenia” sunt aşteptaţi să participe peste 1.500 de copii din ţară şi din străinătate. Coordonată de prof. Alis Vîrlănuţă, prof. Cristian Anuşca-Doglan si prof. Carmen Săvescu, manifestarea este organizată de Palatul Copiilor Vaslui şi Colegiul Economic „Anghel Rugină“ Vaslui, sub egida Ministerului Educaţiei şi Cercetării Stiinţifice, alături de Federaţia Română „Sportul Pentru Toţi”. Parteneri sunt Primăria şi Consiliul Local Vaslui, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Casa Corpului Didactic, Consiliul Judeţean, Instituţia Prefectului Judeţul Vaslui, Direcţia Judeţeană Pentru Sport si Tineret şi Asociaţia Judeţeană „Sportul Pentru Toţi” Vaslui. „Acest festival este deja unul cu tradiţie, un festival de etalon în ţara noastră. Ne dorim ca toţi cei care vor veni în Vaslui cu ocazia acestei manifestări artistice să se simtă bine în oraşul nostu şi să revină cu plăcere”, a declarat primarul Vasile Pavăl. Festivalul va aduna pe parcursul celor trei zile, peste 1.500 de copii, membri ai unor formaţii de dans din ţara noastră, din Republica Moldova şi din Ucraina. Ca în fiecare an, vor fi şi concurenţi prin corespondenţă din ţări ca Venezuela, Australia, Africa de Sud sau Ungaria.
Citeşte şi: Ajutor de peste 68.000 de euro pentru copiii stranierilor
Tudor IFRIM
Prestaţia copiilor va fi analizată de un juriu format din specialişti coregrafi , profesori sau personalităţiale vieţii cultural-artistice din Vaslui
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau