Fiți vigilenți! Hoții care acționează prin distragerea atenției au mai făcut o victimă
Dimensiune font:
În seara zilei de 20 ianuarie, o femeie de 57 ani, din Paşcani, în calitate de administrator al unei societăți comerciale din localitate a sesizat faptul că în orei 16.30, în timp ce se afla de serviciu la un punct de lucru al societății din zona centrală a Municipiului Pașcani, persoane necunoscute i-au furat din sertarul casei de marcat suma de 1.120 lei. Cercetările făcute de polițiști au stabilit că în jurul orei 16.30, în incinta magazinului au intrat un bărbat şi o femeie care păreau interesaţi de achizitionarea unui costum. La scurt timp după intrarea acestora, în magazin au intrat alţi doi bărbati care au reţinut-o mai mult timp pe victimă în spaţiul unde sunt expuse articolele de încălţăminte, solicitîndu-i acesteia să le prezinte diverse modele şi mărimi de pantofi. După aproximativ zece minute, timp în care în magazin nu au mai intrat alte persoane, cei patru au plecat, fără a face cumpărături, partea vătămată a verificat casa de marcat și a constatat lipsa încasărilor din ziua respectivă. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru furt.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau