Flaşnetari şi muzică la gramofon pe pietonalul Ştefan cel Mare
Dimensiune font:
În perioada 12-14 septembrie, pe pietonalul Ştefan cel Mare se va desfăşura Festivalul Internaţional al Muzicii Mecanice, ajuns la a IX-a ediţie. Evenimentul se întinde pe parcursul a trei zile şi va oferi publicului un program ce va cuprinde expoziţie de automate muzicale, târg de antichităţi şi spectacole ale flaşnetarilor din România, Ungaria, Cehia, Franţa, Germania. Pe lângă muzica mecanică, participanţii la eveniment vor putea urmări şi piese de teatru, concerte, dans, animaţie, proiecţii video şi vor putea participa la un workshop pentru specialiştii în domeniul muzicii mecanice. Festivalul face parte din proiectul „Revitalizarea patrimoniului cultural”, implementat de Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, prin Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”. „Proiectul propune revitalizarea unui patrimoniu tehnic de excepţie – colecţia de automate muzicale a Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii Ştefan Procopiu. În cadrul festivalului, se va asculta muzică mecanică, produsă de cutii muzicale, piane mecanice, orgi de stradă sau gramofoane”, au declarat organizatorii. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria Iaşi, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Complexul Palas, Facultatea de Textile – Pielărie a Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“, Centrul Cultural German, Institutul Francez, Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă“ şi Asociaţia Cristofor. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau