Fost deputat, acuzat de înşelăciune, condamnat la Curtea de Apel Iaşi
Dimensiune font:
ex-deputatul de Galaţi Mihai Boldea, acuzat de comiterea mai multore infracţiuni, a fost condamnat de magistraţii Curţii de Apel Iaşi * acesta a primit o pedeapsă rezultantă de şapte ani de închisoare * decizia nu este definitivă
Fostul deputat Mihail Boldea, acuzat de comiterea mai multor infracţiuni, a fost condamnat de magistraţii din cadrul Curţii de Apel Iaşi. „Instanţa dispune condamnă pe inculpatul Boldea Mihail, fără antecedente penale, la pedeapsa rezultantă de şapte ani de închisoare, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, favorizarea infractorului şi spălare de bani, sapte ani de închisoare. Dispune confiscarea de la inculpatul Boldea Mihail a 10.000 de euro, reprezentând suma primită de la inculpatul Lazăr Ştefan pentru activitatea infracţională desfăşurată“, au menţionat judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi. Pentru celelalte acuzaţii, magistraţii ieşeni au dispus achitarea, pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală sau au dispus încetarea procesului penal, deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la instanţa superioară.
În acelaşi dosar, instanţa a decis încetarea procesului penal pornit faţă de Lenţa F., deoarece aceasta a decedat, în timp ce Nicolae Andreş, Nicuşor Axinte, Eduard Pohrib, Tudorel Vrânceanu, Bogdan Alexandru Boza şi Arthemis Vrânceanu au fost achitaţi ori s+a diospus, de asemenea, încetarea procesului, ca urmare a faptului că a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.
Pe de altă parte, Costică Caranfil a fost condamnat pentru complicitate la tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, la pedeapsa rezultantă de nouă ani şi şase luni de închisoare, după contopirea cu alte sentinţe, în timp ce Mihaela Cristina Bolboceanu a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru aderare la un grup infracţional organizat şi complicitate la spălare de bani. În plus, Petrică Tănase a primit o pedeapsă rezultantă de zece ani de detenţie, pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, Elena Petrea a fost condamnată la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.
Mai mult, judecătorii ieşeni au admis în parte unele acţiuni civile şi i-au obligat pe Mihail Boldea, Petrică Tănase şi Elena Petrea să achite despăgubiri în valoare totală de 210.000 de euro şi 316.268 de lei, reprezentând daune materiale şi morale, faţă de două părţi civile.
De unde a pornit totul
În urmă cu peste patru ani, fostul deputat Mihail Boldea a fost trimis în faţa instanţei în cadrul acestui dosar. Politicianul gălăţean a fost acuzat de către procurori că ar fi pus pe picioare un grup specializat în înşelăciuni imobiliare. Potrivit anchetatorilor, membrii grupului descopereau imobile şi terenuri aflate în proprietatea Consiliului Local sau a unor gălăţeni, pe care şi le-ar fi însuşit în mod ilegal. În boxa acuzaţilor au mai ajuns şi alte persoane, printre care şi avocatul Mihaela Cristina Bolboceanu sau Elena Petrea, secretara cabinetului de avocatură al lui Boldea.
„Membrii grupării, printre care Bolboceanu Mihaela Cristina, avocat din cadrul Baroului Galaţi, identificau terenuri şi imobile situate în zone centrale ale municipiului Galaţi, proprietatea Consiliului Local Galaţi sau a unor persoane fizice, o parte din imobile fiind indisponibilizate în vederea confiscării speciale în cauze penale, pe care le treceau în proprietatea altor membri ai grupului. În acest scop, inculpaţii au utilizat hotărâri judecătoreşti falsificate sau pronunţate în baza unor acte false, respectiv hotărâri arbitrale, pronunţate în fals. Membrii grupării înstrăinau ulterior imobilele către terţe persoane, cumpărători de bună credinţă, modalitate în care obţineau beneficii financiare substanţiale, au precizat procurorii DIICOT. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau