Fost şef de Poliţie, trimis în judecată
Dimensiune font:
Fostul şef al Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Vatra Dornei, Petru Bamboi, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi de fals intelectual. Procurorii au arătat că Bamboi, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de agent de poliţie, cu ştiinţă, a luat mai multe măsuri abuzive împotriva unui agent de poliţie, fapt ce a dus la prejudicierea intereselor acestuia.
Prejudiciul cauzat în dauna persoanei vătămate ca urmare măsurilor abuzive luate faţă de el de Petru Bamboi constă în diminuarea numărului de ore aferente fondului de timp lunar individual lucrat de către agentul şef de poliţie. Petru Bamboi, fost şef al PPTF Vatra Dornei, este pensionar M.A.I. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Vatra Dornei.
Andrei CĂLĂTORU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau