Fostul primar din Udeşti a fost trimis în judecată

default

Dimensiune font:

| 29-07-2015 09:00

El este acuzat că a obţinut peste 1 milion de lei din fonduri UE folosind acte false * edilul a avut drept complici casiera primăriei şi un avocat din Baroul Suceava

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, pentru Viorel Săvel Botezatu, fostul primar al comunei Udeşti, Marinela Borza, casier la primărie şi preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Animale şi Utilizatorilor de Păşuni, şi Dorin Andronic, avocat în Baroul Suceava.
Scandalul a plecat de la unele şmenuri făcute cu fonduri europene. Botezatu este acuzat, printre altele, că a folosit documente ori declaraţii false, a făcut abuz în serviciu şi fals intelectual, dar a şi instigat la influenţarea declaraţiilor. Marinela Borza va da socoteală, printre altele, pentru că a folosit documente ori declaraţii false şi că a sustras sau distrus probe sau înscrisuri. Dorin Andronic este acuzat de complicitate la abuz în serviciu.
Banul, ochiul dracului
Povestea a început în 2010, când Săvel Botezatu a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Suceava mai multe documente oficiale falsificate, cu scopul de a obţine ilegal subvenţii de la bugetul Uniunii Europene, în cuantum de 235.726,56 lei. În baza acestor acte, a încercat să dovedească îndeplinirea condiţiei de eligibilitate privind întrebuinţarea imașului comunal în scopuri agricole productive, însă APIA a respins plata subvenţiei întrucât nu erau respectate condiţiile de eligibilitate. În 2011 şi 2012, Botezatu a depus din nou la APIA documente oficiale falsificate, cu scopul de a obţine ilegal subvenţii de la bugetul Uniunii Europene. În baza acestor acte, a obţinut subvenţii în valoare de 607.406,96 lei de la UE. Botezatu a semnat documente oficiale emise de Primăria Udești confirmând conţinutul nereal al actelor. Ulterior, a implicat-o şi pe casiera Marinela Borza în afaceri, prin intermediul căreia, folosind tot documente fictive, a obţinut 418.782,62 lei. Primarul a încheiat şi 10 contracte de asistenţă juridică cu Cabinetul de Avocatură Andronic Dorin, fără a respecta legea. Frauda totală este de 1.026.189,58 lei. Dosarul a fost trimis spre judecare Curtea de Apel Suceava cu propunerea de a se menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

Citeşte şi: Orgoliile politice blochează proiecte de investiţie

Ionuţ ŞERBAN


Săvel Viorel Botezatu a fost demis din funcţia de primar în ianuarie, prin ordin al prefectului.

Comunicatul integral al DNA: 

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor

BOTEZATU SAVEL VIOREL, primar al Comunei Udeşti şi reprezentant al consiliului local Udeşti, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de:
-folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene (două infracţiuni);
-tentativă la comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene;
-complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene;
-abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
-fals intelectual, în formă continuată (trei infracţiuni);
-instigare la influențarea declaraţiilor (două infracţiuni) și
-instigare la sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri.

BORZA MARINELA, casier la Primăria Udeşti și preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor Animalelor şi Utilizatorilor de Păşuni – O.A.D.I.C.I. Udeşti, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de:
-folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene;
-tentativă la comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene;
-influențarea declaraţiilor și
-sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri.

ANDRONIC DORIN, avocat în cadrul Baroului Suceava, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Cu ocazia campaniei din anul 2010, inculpatul Botezatu Savel Viorel, în numele Consiliului Local Udeşti, a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Suceava, mai multe documente oficiale falsificate, cu scopul de a obţine ilegal subvenţii de la bugetul Uniunii Europene, în cuantum de 235.726,56 lei. În baza acestor acte, inculpatul Botezatu Savel Viorel a încercat să dovedească îndeplinirea condiției de eligibilitate privind întrebuințarea imașului comunal în scopuri agricole productive, însă A.P.I.A. Suceava a respins plata subvenției, întrucât fermierul Consiliul Local Udești nu a respectat condițiile de eligibilitate.
Pentru campaniile din anii 2011 şi 2012, inculpatul Botezatu Savel Viorel, în numele Consiliului Local Udeşti, a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Suceava, mai multe documente oficiale falsificate, cu scopul de a obţine ilegal subvenţii de la bugetul Uniunii Europene. În baza acestor acte, inculpatul Botezatu Savel Viorel, a obținut ilegal, în numele Consiliului Local Udești, subvenții în valoare de 607.406,96 lei din bugetul administrat de Uniunea Europeană – Fondul European pentru Garantare în Agricultură (F.E.G.A.).
În perioada 2010 – 2012, pentru a putea accesa fondurile respective nerambursabile, inculpatul Botezatu Savel Viorel, în calitate de primar al comunei Udeşti, a semnat documente oficiale emise de Primăria Udești, confirmând conținutul nereal al actelor, prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului.
În campania din anul 2013, inculpatul Botezatu Savel Viorel, a sprijinit-o pe inculpata Borza Marilena să obţină nejustificat, prin depunerea de documente fictive, în numele Asociaţiei Crescătorilor Animalelor şi Utilizatorilor de Păşuni O.A.D.I.C.I. Udeşti, de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Suceava, suma de 418.782,62 lei, provenită din fondurile Uniunii Europene.
Această sumă de bani, a ajuns ulterior, sub formă de redevenţă şi impozit pe teren, în contul Primăriei Udeşti, al cărui ordonator de credite este inculpatul Botezatu Savel Viorel.
În cazul campaniei din anul 2014, inculpata Borza Marinela a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Suceava mai multe documente fictive, pentru a obține în mod ilegal subvenţii de la bugetul Uniunii Europene, însă A.P.I.A. Suceava a respins plata subvenției pentru această campanie.
În luna noiembrie 2014, inculpata Borza Marinela i-a determinat pe fermierii din comuna Udești să semneze “Declaraţia – Anexa nr. 4”, prin care era împuternicită să depună cererea de subvenţie în numele asociației iar, membrii acesteia îşi asumau responsabilitatea cerinţelor ce condiţionau acordarea subvenţiei.
Ulterior, aceeaşi inculpată, la instigarea inculpatului Botezatu Savel Viorel, a depus acest document la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Suceava, cu scopul de a înlocui același act, depus în luna mai 2014 și care conținea numai semnături fictive.
Mai mult, inculpatul Botezatu Savel Viorel a instigat pe inculpata Borza Marinela, să nu declare adevărul în faţa organelor de urmărire penală şi totodată ca aceasta din urmă, prin amenințare, să influențeze depozițiile unor martori, cu ocazia controlului efectuat de inspectorii A.P.I.A. Suceava. Prin aceasta, inculpatul a urmărit ca prin actele de control ce urmau a fi întocmite de A.P.I.A. Suceava, să nu se constate neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate a dosarului de subvenţie al asociației respective, să nu fie stabilite creanţe de recuperat și implicit existenţa unor fapte de natură penală.
În perioada iulie 2011 - aprilie 2014, inculpatul Botezatu Savel Viorel, în calitate de primar al comunei Udești și ordonator de credite, a încheiat 10 contracte de asistenţă juridică cu Cabinetul de Avocatură Andronic Dorin, reprezentat de inculpatul Andronic Dorin, fără a respecta prevederile OUG nr. 34/2006. În baza acestor contracte, inculpatul Botezatu Savel Viorel a avizat la plată facturi fiscale emise de Cabinetul de Avocatură Andronic Dorin şi a aprobat şi semnat dispoziţii şi ordine de plată, cu precizarea că pentru patru dintre dispozițiile de plată nu a avut la bază contracte de consultanță juridică încheiate între cele două părţi, cauzând astfel un prejudiciu bugetului local al comunei Udeşti, în valoare totală de 44.940 lei, cu consecința obținerii unui folos necuvenit pentru inculpatul Andronic Dorin.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) s-a constituit parte civilă în dosarul penal cu suma totală de 1.026.189, 58 lei, sumă la care se adaugă dobânzile si penalităţile, calculate de la data efectuării fiecărei plăţi către fermierii - beneficiari: Consiliul Local Udeşti şi A.C.A.U.P. O.A.D.I.C.I. Udeşti până la data achitării efective a debitului.
Primăria Udeşti s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 44.940 lei reprezentând prejudiciul cauzat de cei doi inculpaţi Botezatu Savel Viorel şi Andronic Dorin.
În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ce aparțin inculpatului Botezatu Savel Viorel, până la concurenţa sumei de 607.406,96 lei şi asupra bunurilor mobile şi imobile, ce aparțin inculpatei Borza Marinela, până la concurenţa sumei de 418.782,62 lei.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curtea de Apel Suceava cu propunerea de a se menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei