FOTO Primii maidanezi „exportaţi” oficial de Iaşi
Dimensiune font:
Cinci câini din padocul de la Tomeşti au ajuns la familii din Belgia şi Olanda. Acestea sunt primele adopţii de la distanţă, efectuate după intrarea în vigoare a regulamentului elaborat de Primărie
Privită iniţial cu scepticism, iniţiativa municipalităţii ieşene de a elabora un regulament vizând adopţiile de la distanţă a patrupedelor găzduite în padocul de la Tomeşti îşi dovedeşte eficienţa. Aşa se face că, la începutul acestei luni, cinci metişi au fost adoptaţi de familii din străinătate, graţie unor eforturi conjugate ale iubitorilor de animale şi angajaţilor Salubris. „Meritul principal îi revine Simonei Stx, o iubitoare de animale care a avut ideea de a promova pe grupurile din alte ţări pozele cu căţeii mici şi vulnerabili salvaţi de noi de pe străzi sau găsiţi de cei cu care colaborăm”, spune dr. Livioara Rotariu, cea care conduce şi coordonează activitatea padocului de la Tomeşti.
Metoda adopţiilor de la distanţă funcţionează cu succes în alte oraşe, însă la Iaşi a fost implementată abia în primăvara acestui an. Totul porneşte de la fotografiile pe care medicul ieşean le postează pe pagina sa de Facebook sau pe site-ul iasiadopta.ro, care, ulterior sunt preluate şi promovate de asociaţiile de profil sau de alţi iubitori de animale. „După ce au văzut fotografiile, mai multe familii din Belgia şi Olanda şi-au exprimat intenţia de a adopta un câine din adăpostul nostru. Simona s-a ocupat de tot ce înseamnă acte - carnete de sănătate, paşapoarte - vaccinări şi transport legalizat”, mai spune Livioara Rotariu.
„La noi nu ar fi avut nicio şansă de fi adoptată, din cauza vârstei”
„Norocoşii” care şi-au găsit familii sunt în general câini de talie mică şi vârstă fragedă: Lulu şi Luluţa, doi fraţi, metişi de bichon, pekinezul Bambi şi Adonis, un caniche pe care angajaţii padocului îl mai strigau şi Murătură. Totuşi, printre ei şi-a făcut loc şi Peka, o câţea de opt ani. „La noi nu ar fi avut nicio şansă de fi adoptată, din cauza vârstei”, mai precizează şefa padocului. Ulterior, familiile adoptive ale câinilor din Iaşi au postat fotografiile cu sosirea patrupedelor, poze care vorbesc de la sine despre emoţiile pe care le implică adopţia unui câine. „Ce mai pot spune? Este clar ca eforturile noastre conjugate pot da roade minunate! Sperăm ca în viitorul apropiat să mai avem parte şi de alte asemenea experienţe!”, încheie medicul ieşean.
Noul padoc, o investiţie necesară
Adăpostul de la Tomeşti despre care toată lumea spune că odată deschis va duce la scăderea numărului de câini comunitari din oraş, este funcţional din acest an. În prezent, la Tomeşti sunt cazate aproximativ 350 de patrupede, condiţiile diferind total de cele de la Miroslava: ţarcuri spaţioase, cuşti din lemn nou-nouţe, vase pentru apă etc. Padocul dispune de iluminat pe timpul nopţii şi de toate utilităţile.
Interesant este şi faptul că, de la inaugurarea adăpostului, numărul ieşenilor care vizitează noul padoc este în creştere. „Au fost persoane care au ajuns la Miroslava şi care, după ce au văzut că aici nu a mai rămas nimic, au venit padocul de la Tomeşti. Programul de vizitare este zilnic, de la 10 la 18”, spun oficialii Salubris. Tudor DAMASCHIN
* * *
„Noi nu am vrea să fim atât de optimişti, cum că Iaşul ar rămâne fără câini comunitari în urma adopţiilor de la distanţă, pentru că s-ar putea să greşim. Însă, cu siguranţă, tendinţa este de a scăpa de câinii din oraş şi a-i aduce aproape de sufletul cuiva” - Mihai Chirica, viceprimar
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau