(FOTO/VIDEO) Iaşul cultural, lovit de blestemul focului
Dimensiune font:
În mai puţin de 48 de ore, două obiective culturale emblematice ale municipiului au fost cuprinse de flăcări * fostul cinematograf „Tineretului” a ars ca o torţă în noaptea de vineri spre sâmbătă, cauza producerii incendiului fiind atribuită unei persoane fără adăpost * cu două zile înainte, pompierii interveniseră la Ateneul Tătăraşi, unde sudura muncitorilor a aprins acoperişul
Cinematograful „Tineretului”, situat pe strada Lăpuşneanu, a fost cuprins de flăcări la primele ore ale dimineţii de sâmbătă, 1 noiembrie. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), incendiul a izbucnit pe la ora 4.00, primele indicii ale producerii acestuia conducând spre boschetarii care îşi făceau veacul în clădirea situată în centrul istoric al oraşului, aceştia fiind racordaţi ilegal la reţeaua de electricitate. După intervenţia pompierilor, care au mobilizat în zonă 6 autospeciale, această teorie a fost confirmată, în interiorul fostului cinematograf fiind găsită o persoana fără adăpost, nevăzătoare, care a dat peste un reşou improvizat. Aceasta a suferit arsuri pe 20% din suprafaţa corpului, fiind transportată la spital.
Un secol de istorie, ras cu buldozerul
După incendiul de sâmbătă, reprezentanţii Primăriei intenţionează să şteargă acest edificiu devenit cuib de boschetari de pe faţa Iaşului. „Am trimis acolo echipele de la Salubris. În cele din urmă, va trebui să facem curăţenie generală, pentru că cinematograful era o ruină şi un focar de infecţie care ne crea probleme de fiecare dată. Puneam gratii, oamenii străzii le rupeau... Ei, în momentul ăsta nu or să mai aibă unde se adăposti”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.
În ce priveşte dezafectarea clădirii, executivul Primăriei aşteaptă ca această măsură să fie luată împreună cu proprietarul, respectiv RADEF. „Acolo este acel litigiu al Bisericii Banu cu statul român, respectiv cu RADEF. Nu suntem implicaţi acolo, dar va trebui să facem curăţenie. Vom rade toate ruinele de acolo”, a mai spus Mihai Chirica.
Blestemul străzii Lăpuşneanu
Clădire emblematică a Iaşului, situată pe nu mai puţin celebra stradă Lăpuşneanu, fostul cinematograf „Tineretului” este momentan în administrarea statului, prin Filiala Iaşi a Româniafilm, făcând obiectul mai multor procese de revendicare venite din partea Bisericii. Pe la 1915, imobilul în care ar fi avut loc prima proiecţie cinematografică din Iaşi, lipit de fostul Cinema „Tineretului” şi care ar fi fost, în fapt, clădirea revendicată de feţele preoţeşti, a luat foc cu tot cu spectatori înăuntru, dând naştere la mai multe legende urbane.
Una dintre acestea vorbeşte chiar despre un blestem abătut asupra proprietarilor, care au construit o crâşmă pe locul unde funcţionase cândva unul dintre cimitirele Iaşului. Altele susţineau că prin grădinile din jurul restaurantului bântuiau fantome. Ulterior acestui incident, pe actualul amplasament al clădirii distruse de foc a fost înfiinţat un restaurant-cinematograf, ce a funcţionat sub denumirea de „Coloseul Bragadiru”. De altfel, această din urmă imagine – „un fastuos local, cu berărie şi cofetărie, care în spate avea deschis un teatru de vară” – era redată şi pe mesh-ul de dimensiuni uriaşe amplasat de autorităţi pe clădirea în paragină, pentru a masca mizeria ce trona de ani buni în interior şi asupra căreia ziarul „Evenimentul Regional al Moldovei” a tras numeroase semnale.
Foc şi la Ateneul lui Simirad
Blestemul focului nu a cuprins însă doar centrul istoric al Iaşului. Cu nici două zile în urmă de la incendiul de pe Lăpuşneanu, o altă clădire destinată culturii a fost cuprinsă de flăcări. Ateneul Tătăraşi, singurul edificiu cultural ridicat în Iaşi după 1990, prin ambiţia fostului primar Constantin Simirad, a fost la un pas să dispară în după-amiaza zilei de joi, 30 octombrie, din cauza unor muncitori care, culmea, lucrau la modernizarea acoperişului. Din fericire, intervenţia promptă a pompierilor a limitat pagubele doar la şarpantă şi la deteriorarea zugrăvelii interioare şi a mobilierului, din cauza apei folosite în lupta cu flăcările. Andrei HURBEA, Nelu PĂUNESCU
* * *
„Un fastuos local, cu berărie şi cofetărie, care în spate avea deschis un teatru de vară” – descrierea pentru „Coloseul Bragadiru”, clădirea de la începutul anilor 1900 proiectată pe imensul mesh amplasat pe fostul Cinema „Tineretului”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau