FOTO/VIDEO Încă un punct de lucru deschis pe Lăpuşeanu
Dimensiune font:
Muncitorii Conest au decapat porţiunea din vecinătatea Romtelecom. Alte puncte de lucru sunt Pasajul Piaţa Unirii şi Bolta, în timp ce lucrările din parcul Mitocul Maicilor se apropie de final
Şantierul de pe strada Lăpuşeanu avansează într-un ritm alert. După lucrările din Boltă şi cele din parcul Mitocul Maicilor, a urmat închiderea parţială a pasajului din Piaţa Unirii, pentru ca, de câteva zile, traficul pietonal din zona Romtelecom să fie restricţionat pentru decaparea asfaltului şi a pavelelor. „Până acum suntem în grafic cu aceste lucrări şi să sperăm că vom finaliza cât mai repede pasajul de la Musicescu, în Boltă în special, dar şi aleea de la Cinematograful Republica, care face legătura cu parcul Mitocul Maicilor”, preciza recent primarul Gheorghe Nichita.
Parcul Mitocul Maicilor, aproape de final
Lucrările cele mai avansate sunt cele din parcul Mitocul Maicilor. Aici, aleile au fost redesenate, lărgite şi betonate, conferind zonei o altă înfăţişare şi generând un spaţiu generos de promenadă. De asemenea, au fost montate noi borduri, urmând ca, după definitivarea aleilor, să se treacă la amenajarea spaţiilor de vegetaţie. Parcul modernizat oferă o imagine mult mai aerisită, lăsând liberă priveliştea către Muzeul Unirii, dar şi spre Biserica Cuvioasa Parascheva (Mitocul Maicilor) şi spre Monumentul închinat Victimelor Comunismului, simboluri ale Iaşului ce vor fi puse mult mai bine în evidenţă. Tudor DAMASCHIN
* * *
13,6 MILIOANE LEI
Aceasta este valoarea investiţiei pentru modernizarea zonei Lăpuşneanu - Piaţa Unirii
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau