FOTO/VIDEO: Mascaţii au descins pe „Fâşia Gaza” - EXCLUSIV
Dimensiune font:
În noaptea de 23/24 aprilie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică și Serviciului Rutier, Serviciul pentru Acţiuni Speciale, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență au acționat în cadrul planului de măsuri Sărbători în siguranță, pentru verificarea barurilor și altor unități de alimentație publică. Astfel a fost controlată paza acestora și s-a acționat pentru prevenirea actelor comise cu violență și a altor evenimente negative.
De asemenea, polițiștii rutieri au acționat pentru depistarea conducătorilor auto care urcă la volan după ce au consumat alcool. Au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.965 lei, dintre care 1 conform Legii nr. 333/2003, privind paza bunurilor și valorilor, 4 conform HG 301/2012, 1 conform HG 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor și 11 conform OUG 195/2002, privind regimul circulației rutiere. De exemplu, a fost sancționată cu 2.000 lei amendă, o societate comercială pentru că nu avea asigurată securitatea obiectivului printr-o formă prevăzută de lege.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau