EXCLUSIV Frăţia banului în polul sărăciei

default

Dimensiune font:

| 18-08-2015 14:21

 De ceva vreme, unul din cei mai cunoscuţi afacerişti ieşeni s-a abonat la cele mai grase contracte de lucrări în comuna Lungani, prezentată în statistici drept polul sărăciei din judeţ * numai în prima jumătate a acestui an, primarul comunei, Gheorghe Pricopie, a livrat în conturile firmei conduse de Ion Echimov, cunoscut drept un afacerist de casă al Consiliului Judeţean, peste 12 milioane lei, în două tranşe


Legătura dintre primarul PSD Gheorghe Pricopie şi Ion Echimov, directorul firmei Eky-Sam SRL din Târgu Frumos, s-a concretizat recent într-un nou contract de peste 3 milioane lei. Luna trecută, primăria Lungani a organizat o licitaţie consistentă din punct de vedere valoric pentru modernizarea prin asfaltare a drumului comunal DC 90A din DJ 282E, în satul Zmeu. Valoarea estimată a contractului era de 3.738.416 lei fără TVA, urmând, firesc, să scadă în funcţie de ofertele participanţilor. Cum omul de afaceri Ion Echimov a mai avut contracte recente cu primăria Lungani, nu putea rata o nouă colaborare cu unul din clienţii săi cei mai fideli. Având avantajul lucrărilor precedente, dar şi a graniţei comune dintre Lungani şi Târgu Frumos, fapt ce întăreşte relaţia dintre cele două părţi, Eky Sam a câştigat fără probleme contractul, dar cu o sumă periculos de apropiată de cea propusă, astfel încât profitul din finanţarea PNDL (Planul Naţional de Dezvoltare Locală) să fie maxim, anume 3.719.588 lei. Astfel, diferenţa a fost de doar 18.828 lei faţă de estimarea iniţială. În mod normal, lucrările ar trebui să înceapă chiar în zilele următoare, şi să nu dureze mai mult de 12 luni. „Întreţinerea periodică, prin balastare, a drumurilor locale, fără execuţia unui sistem rutier modern, nu ar rezolva problema de fond. Degradările vor apărea la scurt timp datorită stagnării apelor în şanţuri şi a hidraulicii defectuoase a podeţelor. În ansamblu, această variantă poate fi una mai puţin costisitoare, dar fără rezultate, realizată probabil numai când bugetul comunei Lungani o permite şi, cu siguranţă, numai în zonele cel mai afectate de degradări”, justifică reprezentanţii primăriei Lungani.

Eky-Sam SRL, regina drumurilor din vestul judeţului

Relaţia de business dintre primarul Gheorghe Pricopie şi Ion Echimov a adus profituri însemnate în conturile Eky-Sam SRL. Cunoscută drept firma de casă a administraţiei judeţene, câştigând, în 2013, contractul de deszăpezire cu Consiliul Judeţean Iaşi, în valoare de un milion de euro pe an, până în 2016, Eky-Sam pare că şi-a asigurat monopolul nu doar în Lungani, ci în toată regiunea învecinată. În primăvara acestui an, Eky-Sam SRL a executat DJ 282E Lungani – Sineşti. Drumul, în valoare de 9,1 milioane lei, a fost dat în recepţie în luna aprilie şi inaugurat cu mare fast şi o strângere de mână între Gheorghe Pricopie, Cristian Adomniţei, preşedintele CJ Iaşi în funcţie la acea vreme, şi reprezentanţii Eky-Sam Târgu Frumos. A fost primul drum betonat de la Revoluţie încoace. Firma lui Echimov domină întreaga zonă de vest a judeţului, încasând, în 2014, sume uriaşe din contractele cu primăriile Vânători, Strunga, Balş, dar şi cu municipalitatea din Paşcani.

3.719.588 LEI, fără TVA

Este valoarea contractului pentru modernizarea prin asfaltare a drumului comunal din satul Zmeu, comuna Lungani

* * *

Bani grei încasaţi pentru drumuri săteşti şi comunale

Vânători – 9,1 milioane lei

Strunga - 9,3 milioane lei

Balş – un milion de euro - bani europeni

Vezi şi EXCLUSIV O firmă bucureşteană blochează Iaşul

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:21

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei