Frisoane pentru traseiştii politici
Dimensiune font:
Judecătorii Curţii Constituţionale au declarat neconstituţională ordonanţa care a permis aleşilor locali să migreze de la un partid la altul fără să îşi piardă mandatul * în această situaţie sunt şi 205 aleşi locali din judeţul Vaslui * aproape o cincime din totalul consilierilor şi primarilor a semnat adeziunea la partidul aflat la putere, iar acum tremură cu gândul la consecinţe * dintre ei, 22 sunt primari * dacă îşi vor pierde mandatele, în localităţile pe care le conduc sunt aşteptate alegeri anticipate
CCR a decis că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 55/2014 privind migraţia aleşilor locali este neconstituţională, fiind admisă astfel sesizarea parlamentarilor PNL.
Propunerea legislativă a fost iniţiată de deputatul PP-DD de Vaslui Tudor Ciuhodaru şi prevede respingerea Ordonanţei 55, urmând ca aleşii locali care au optat să schimbe formaţiunea politică pe listele căreia au ajuns în funcţii să-şi piardă mandatele.
Articolul complet poate fi citit în varianta print a Ziarului Evenimentul Regional al Moldovei
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau