Fundaţia Prinţului Charles are grijă de peste 300 de copii
Dimensiune font:
Mecanismul de funcţionare al organizaţiei poate fi model pentru alte structuri care vor să se ocupe de caritate * fundaţia are case de tip familial, centre rezidenţiale, centre de terapie şi o fermă organică
Firuţa Pătrăv este unul dintre cei mai vechi directori ai Fundaţiei FARA Suceava, patronată de Prinţul Charles. Lucrează pentru organizaţie din anii ´90 şi cunoaşte foarte bine fiecare proiect. Primul centru deschis de fundaţie a fost „Sfântul Nicolae” din municipiul Suceava, inaugurat în 1995. Aici sunt cazaţi copii care provin din sistemul de ocrotire. După împlinirea vârstei de 18 ani, ei nu sunt abandonaţi, ci sprijiniţi în continuare să-şi facă un rost în viaţă. „Cei care doresc să urmeze o facultate au fost ajutaţi în acest sens. Avem un absolvent de Conservator, avem tineri care au studiat Psihologie, Asistenţă Socială. Au primit cazare, masă, bani de buzunar”, ne-a spus Firuţa Păstrăv. Tinerii care nu vor să continue studiile sunt ajutaţi să înveţe o meserie. Aici intervine rolul fermei organice, pe care FARA a înfiinţat-o în urmă cu 10 ani la Spătăreşti, lângă Fălticeni.
Legumele bio ajung în hipermarket
Piatra de temelie a fermei (OAT Farm – Organic Agriculture Training) a fost pusă în prezenţa prinţului Charles. Moştenitorul tronului Marii Britanii a fost la Spătăreşti în 2003 şi le-a promis sprijin celor de la FARA. Ferma a fost construită în timp record şi imediat a ajuns să-şi îndeplinească obiectivul principal. „Din 2005 am reuşit să calificăm în zootehnie şi tâmplărie peste 40 de tineri care proveneau din centrele de plasament din Fălticeni şi Gura Humorului”, ne-a declarat Firuţa Păstrăv.
Parte dintre tinerii care s-au calificat la Spătăreşti au fost angajaţi. Dragoş Hâncu este unul dintre ei şi lucrează la fermă de opt ani. „Am ajuns aici din Iaşi”, ne-a mărturisit bărbatul. Munca la fermă nu este floare la ureche, însă toţi cei care se implică, de la angajaţi, la învăţăcei, sunt remuneraţi. „Ferma are 24 de hectare. Avem o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi cu solarii în care cultivăm legume, tomate şi ardei, pe care le distribuim în centrele FARA din judeţul Suceava. Surplusul am reuşit să-l comercializăm în hipermarket”, ne-a spus Sebastean Vlaicu, managerul fermei.
Anul acesta, cei de la FARA au reuşit să producă două tone de tomate şi o tonă de ardei. „Avem şi 60 de litri de lapte/zi. În mare parte, laptele ajunge la copiii înscrişi în programul nostru de prevenire a abandonului şcolar”, a completat Vlaicu. Fundaţia mai desfăşoară programe de tip afterschool, unde micuţii din familii sărace sunt ajutaţi să-şi facă temele şi primesc o masă caldă.
Oana ŞLEMCO
Pentru ca tot acest mecanism caritabil să funcţioneze, FARA a angajat la Suceava 70 de persoane, printre care medici, psihologi, asistenţi social. Banii pentru centrele de ocrotire şi pentru salariile angajaţilor vin din Marea Britanie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau