Geniu în matematică la doar 15 ani
Dimensiune font:
Ştefan Bălăucă a reuşit să ia o medalie de argint la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe din Argentina, cel mai bun loc ocupat de România * el s-a calificat cu cel mai mare punctaj la Balcaniada de matematică din Serbia * elevul de 15 ani va conduce, pentru a doua oară într-un an, echipa României la un concurs internaţional
Ştefan Bălăucă, elev în clasa a IX a la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Botoşani, este considerat un fenomen naţional. Poreclit de colegi şi profesori „Einstein de Botoşani”, Ştefan a reuşit să se califice la Balcaniada de matematică pentru juniori, din această vară, programată în Serbia, în intervalul 24-28 iunie, cu punctaj maxim. Calificarea nu a fost uşoară, iar Ştefan Bălăucă a trebuit să treacă de o serie de baraje şi testări grele. „Au fost două baraje consecutive. În cele din urmă au fost selecţionaţi doar şase copii din ţară la una dintre cele mai puternice competiţii de matematică din Europa, Balcaniada din Serbia. Ştefan a obţinut un punctaj foarte bun. Este vorba de 128 de puncte. Următorul elev a avut 105 puncte”, spune Cristina Bălăucă, mama lui Ştefan.
Citeşte şi: Nunta anului la Botoşani
Performanţele lui „Einstein de Botoşani”
Medaliat cu argint la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe, performanţa lui Ştefan Bălăucă este cu atât mai mare cu cât, într-un singur an, a ajuns să conducă echipa României la două competiţii internaţionale majore. În luna decembrie a anului 2014 a fost vârful de lance al echipei României la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe din Argentina, obţinând şi cel mai bun rezultat al echipei, o medalie de argint. În iunie, Ştefan a obţinut media cea mai mare din echipă, aşteptându-se de la el o nouă performanţă. „Şansele de a obţine un rezultat foarte bun, sunt mari. Aş putea spune că sperăm ca Ştefan în special să aducă o medalie României”, mai spune Cristina Bălăucă.
Codrin ISPAS
În urma punctajului obţinut, Ştefan Bălăucă va conduce echipa României la Balcaniadă. Alături de acesta s-au mai calificat elevi din Bistriţa, Bucureşti şi Constanţa. În total, este vorba de o echipă de şase elevi, care vor pleca în Serbia.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau