Gheorghe Nichita a fost arestat pentru 30 de zile. Vezi stenogramele din dosar!
Dimensiune font:
Ieri, DNA a obţinut arestarea primarului de către judecătorii bucureşteni * edilul e acuzat de luare de mită, miza fiind proiectuil de management al traficului
Amănunte explozive ies la iveală în dosarul primarului Gheorghe Nichita, luat pe sus pentru a doua oară de către DNA. Edilul a ajuns în vizorul procurorilor nu doar din cauza fostei amante, ci şi a unui denunţ al unui subaltern, făcut în aprilie, ce privea procedurile de atribuire a contractului pentru implementarea proiectului Sistemul de management al traficului. „Funcționarii din cadrul Primăriei Iași, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, au întreprins o serie de acte menite să favorizeze asocierea UTI Grup SA Bucureşti, controlată de Urdărescu Tiberiu - Information Business Consulting SRL Bucureşti, controlată de Mardarasevici Iulius Gabriel. Favorizarea acestui ofertant, care, de altfel, a și obținut atribuirea contractului de achiziție publică, a fost posibilă ca urmare a relaționării dintre factorii de decizie de la nivelul Primăriei Municipiului Iași și reprezentanții Information Business Consulting SRL Bucureşti”, au spus procurorii.
Ei au vorbit despre acţiuni pe două paliere aflate în strânsă legătură. „Astfel, un prim palier de susținere a intereselor economice ale agentului economic a fost generat de relaționarea la nivel decizional prin intermediul primarului Nichita cu Mardarasevici Iulius. Un alt palier a fost generat de relaționarea nivelului executiv al Primăriei şi grupul de firme din care face parte Information Business Consulting SRL. Totodată, actele și lucrările cauzei au relevat că favorizarea agentului economic a fost determinată sau susținută de obținerea unor avantaje materiale de către Nichita Gheorghe”, se mai arată în propunerea de arestare preventivă.
10 la sută din contracte
Anchetatorii au fost anunţaţi că primarul primea o şpagă de 10% din valoarea contractelor. „De asemenea, denunţătorul a arătat că în octombrie 2014 primarul i-a solicitat să deschidă un cont bancar pe numele său, spunându-i că, dacă refuză, va fi dat afară din funcţie. Primarul i-a indicat ca, după ce va deschide contul, cardul aferent să i-l înmâneze lui spre a-l folosi. Denunţătorul a mai precizat că, după aproximativ o săptămână de la deschiderea contului, inculpatul i-a înmânat 10.000 euro pentru a-i depune pe card, iar înaintea sărbătorilor de iarnă din 2014 i-a mai înmânat în acelaşi scop o sumă în dolari, echivalentul a 4.500-5.000 euro, pe care de asemenea, i-a depus în contul de card”, au adăugat procurorii.
Ei spun că Mardarasevici i-a plătit lui Nichita, din august 2013, ca să câştige licitaţia pentru un contract de 69 de milioane de lei, „parte din suma totală de 10% din valoarea contractului atribuit, ce urma a-i fi remisă, beneficii constând în reduceri de 30-40% din preţurile unor locuri de cazare la hotel în Bucureşti, în perioada 2013-2015, în baza rezervărilor efectuate de IBC SRL - 15.100 lei, serviciile de cazare prilejuite de efectuarea de către Nichita Gheorghe, alţi angajaţi ai Primăriei, precum şi oameni de afaceri, între care Mardarasevici, în China, beneficii constând în achiziţionarea unor echipamente electronice în valoare de circa 20.000 lei”.
Şpagă deghizată
Şpaga era deghizată în facturi pentru situaţii de lucrări conţinând servicii neprestate de customizare şi mentenanţă. Tănăsescu şi Mardarasevici au discutat despre toată afacerea: „Mardarasevici Iulius a afirmat că are control la firmele lui şi este interesat dacă controlul a venit şi la UTI. Tănăsescu a infirmat, spunând că legat de ce a citit în presă nu crede că e vreo problemă. În acest context, Mardarasevici i-a spus şoptit că este o problemă cu banii care au rămas în IBC şi că nu a mai scos nimic. Mardarasevici a afirmat că ar mai fi avut odată discuţii pe tema respectivă: Ştii că am mai avut odată discuţia asta, ştii?, că Sunt multe Lanterne - persoane care îi au în observaţie, afirmaţie cu care Tănăsescu a fost de acord. Mardarasevici Iulius a arătat că este stresat de faptul că au fost ridicate documente de la primărie. Tănăsescu a fost întrebat dacă au fost cerute documente şi de la UTI, acesta afirmând: Nu ştiu! Dacă era ceva aflam”.
Câteva săptămâni mai târziu, Tănăsescu i-a dat lui Mardarasevici un... bileţel: „Conţinutul acestui bilet arăta că varianta pentru eventuala justificare a sumei din contul IBC ar fi fost ca din acei bani să fie cumpărate anumite echipamente pentru asigurarea garanţiei (care nu erau în sarcina IBC –n.n.): dispozitive diverse, prize, semafoare etc".
Pentru Mardarasevici, care a recunoscut tot, s-a luat măsura controlului judiciar pe cauţiune, cu plata a 50.000 lei, iar faţă de Tănăsescu, măsura controlului judiciar. Pentru Nichita s-a cerut judecătorilor bucureşteni arestarea preventivă, iar pentru Urdăreanu, arestul la domiciliu. Judecătorii Tribunalului Bucureşti au emis mandat pentru 30 de zile pe numele primarului, care poate face contestaţie. Cristina CZELLER
În contul IBC au ajuns 2,7 milioane lei.
* * *
Ce interceptau procurorii
„Mardarasevici: Problema care este… Deci ei la firmă acolo, dacă se duce şi îi întreabă cineva, ăia or să spună cine-i şeful, ştii? Nu ştiu cum naiba să fac…
Nichita: Pentru banii ăia?
Mardarasevici: Ba da, dar sunt mulţi, sunt disproporţionaţi între… înţelegi?
Nichita: (şoptit) Să-l caut oare pe Urdăreanu?
Mardarasevici: Păi nu ştiu! Tu ştii! (...) A, mai e chestia asta… am uitat să îţi zic. Mai e aia cu China. Acolo, când am plecat, ştii că au făcut presiune pe noi, Hai hai, hai hai. Ameţitele astea din primărie m-au pus să fac comanda prin mine, ştii? Că nu găseau bilete la avion şi au făcut comanda prin firma mea.
Nichita: Da, da, e groasă asta şi au văzut şi toţi ceilalţi.
Mardarasevici: Da, dar nu asta e... Problema e că au rămas încasările...
Nichita (în şoaptă): Am fost în delegaţie şi noi nu puteam să ne cazăm acolo şi am zis Vă cazaţi voi dincolo şi...
Mardarasevici: Da, ştiu că mi-ai zis asta. Ştii ce mă stresează? Deci când am fost la Urdăreanu… Deci ei o dădeau scăldată, zic: Băi Mihai, ce pana mea?! Şi el tot o dădea: Aaaa, proiectul merge extraordinar! La el la birou…
Nichita (în şoaptă): Noi suntem monitorizaţi...
Mardarasevici: Da, mă, şi ăsta…
Nichita (în şoaptă): Dacă e, tu nu m-ai rugat, n-am făcut nimic”.
* * *
În alt dosar, Gheorghe Nichita este acuzat de instigare la abuz în serviciu. Pe lista neagră au mai intrat şi Ştefan Avîrvarei, şef de serviciu la Poliţia Locală, şi şeful său, Mihai Hliboceanu. Potrivit DNA, în perioada ianuarie-aprilie, primarul, abuzând de funcţie, i-a determinat pe Hliboceanu şi Avîrvarei, dar şi pe alţi funcţionari, să facă verificări în baze de date şi să-i urmărească iubita, pe Adina Samson. Tot ca să afle ce face amanta, primarul l-a determinat pe Avîrvarei să cumpere un program informatic de tip spy, pe care l-a instalat pe telefonul pe care i l-a dăruit.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau