Grătarele din zonele de agrement, furate en-gros
Dimensiune font:
Ieşenii care vor ieşi în acest week-end la un grătar, într-una dintre zonele de agrement amenajate de municipalitate, vor trebui să-şi aducă grătare de acasă. La începutul acestei săptămâni, poliţiştii locali şi angajaţii SC Servicii Publice, cei care se ocupă de gestionarea acestor zone de agrement, au avut parte de o surpriză neplăcută atunci când au inventariat echipametele din aceste locuri. „Mare parte din zonele de agrement ale Primăriei Iaşi au rămas fără grătare, acesta fiind, cel mai probabil, furate şi vândute la fier vechi. Am trecut la o inventariere a zonelor de agrement din oraş, împreună cu colegii de la Poliţia Locală, şi am constatat că cele mai multe grătare au fost furate din zona de agrement C.A. Rosetti. Zonele de agrement vor fi completate cu alte grătare, în perioada următoare”, a dat asigurări Laurenţiu Ivan, directorul SC Servicii Publice SA. Reprezentanţii Poliţiie Locale susţin că acele grătare au dispărut recent. „Grătarele erau în primăvară, în locaţia din C.A.Rosetti. Noi asigurăm ordinea în acea zonă, numai în week-end, iar în cursul săptămânii facem patrule mixte cu poliţiştii de la Secţia IV, care au demarat deja cercetări cu privire la stabilirea identităţii făptaşilor”, a declarat Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau