Grevă în spitale
Dimensiune font:
Sindicaliştii „Sanitas”, care lucrează în unităţile sanitare sucevene, sunt de astăzi în grevă generală, raliindu-se, astfel, acţiunilor de protest care se vor desfăşura în întreaga ţară. Potrivit lui Romică Balan, preşedintele „Sanitas” Suceava, la acţiune participă şi peste 2.000 de lucrători din spitalele din judeţ. Pe durata grevei serviciile vor fi asigurate de o treime din personalul medical. „Pacienţilor cu boli cronice, fără risc vital, le cerem scuze anticipat pentru că, fără a avea vreo vină, vor fi afectaţi de acţiunile noastre şi le solicităm să dovedească răbdare şi înţelegere faţă de colegii noştri care nu doresc decât să reclădească demnitatea lucrătorilor din sistemul sanitar public de stat”, a spus sindicalistul. Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau